DIICOT trage „frâna” la CFR: 93 de angajați, constituiți în grup organizat, au furat peste 1.600 de tone de motorină
Procurorii de la crimă organizată din Timișoara au trimis în judecată 93 de inculpaţi, acuzați de constituirea unui grup infracţional organizat, fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.În acest dosar ancehtatorii DIICOT Timișoara au anchetat modalitatea în care, în perioada 2013 – 2016, la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara, un număr de 93 de inculpaţi, angajaţi cu atribuţii de gestiune şi angajaţi din sectorul exploatare, au constituit şi au acţionat în mod coordonat, în cadrul unui grup infracţional organizat, care prin punerea la punct a unor proceduri tehnice şi scriptice care să creeze aparenţa de legalitate a activităţii de stabilire a normelor de consum, de gestiune şi aprovizionare, au delapidat cantitatea de 1.611.334 kg de motorină, care a fost valorificată prin vânzarea pe piaţa neagră, cauzându-se astfel un prejudiciu de 7.502.371 lei.
Grup pe paliere
Primul nivel al grupului infracţional organizat a fost constituit de către gestionarul șef, împreună cu subordonaţii săi, primitorii-predatorii de produse fluide, toţi având atribuţii de gestiune a produselor petroliere. Aceştia au pus la punct proceduri tehnice şi scriptice, prin care, în fiecare zi a perioadei de activitate ilicită, au produs un plus de motorină, care a fost apoi valorificat în afara unităţii de transport feroviar.
Al doilea nivel al grupului infracţional organizat a fost reprezentat de către revizorii şi mecanicii de locomotivă care au fost de acord cu producerea surplusului de combustibil precum şi cu atestările nereale din documentele de consum.
Celula de bază
Trinomul alcătuit din primitorii-predatorii de produse fluide, revizorii şi mecanicii de locomotivă au constituit celula de bază a grupului infracţional organizat, având rolul de producere a surplusului de combustibil şi de disimulare a activităţii infracţionale, prin atestarea în foile de parcurs a unor împrejurări nereale cu privire la cantităţile alimentate, documente care au fost utilizate pentru justificarea consumurilor.
Impunerea unei activități infracţionale generalizate la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara a fost posibilă prin sprijinul acordat de către conducerea unităţii de transport feroviar, reprezentată de şeful de depou, şeful de depou adjunct, contabilul şef, şefii de compartimente, de preşedintele sindicatului mecanicilor de locomotive şi precum şi de către un agent de poliţie.
Implicarea în activitatea infracţională a angajaţilor a fost atât de extinsă încât s-a ajuns la suprapunerea grupului infracţional peste o parte din structura de personal a Depoului de Locomotive Timişoara.
Benzinăria privată Depou Timișoara
Combustibilul delapidat de angajaţii Depoului Timişoara a fost externalizat către membri din afara unităţii de transport feroviar cu rol de preluare, valorificare a combustibilului delapidat, aceștia încasând şi distribuind ceilalți, inclusiv liderul grupului, venitul ilicit.
Menționăm că au fost reținute pentru perioada 2013 – 2016 peste 3.300 de acte materiale de delapidare și falsificarea a peste 18.600 foi de parcurs.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Timiș.
sursa: stiripesurse.ro