După 11 ani de la ultima sa apariție, revista ”Corviniana” a fost publicată din nou, re-apariția acesteia îmbogățind zestrea publicațiilor culturale din țara noastră.
Oprită în anul 2011, la ediția cu numărul fatidic 13, revista editată de Muzeul Castelul Corvinilor continuă de-acum, într-o nouă serie și într-un nou format, atât grafic, cât și editorial. Relansarea acesteia a avut loc, la finalul săptămânii, la Muzeul Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara, în prezența tuturor celor care au sprijinit, din toate punctele de vedere, acest proiect: administrația Castelului Corvinilor, administrația publică locală, dar și Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca, precum și Asociația pentru Promovarea și Protejarea Castelului Corvinilor.
„Ne dorim să o acredităm cât mai repede, astfel încât să reprezinte o atracție și pentru colegii din alte muzee, iar punctajul obținut prin publicarea în această revistă să fie unul de real folos. Toate aceste lucruri vor duce și la creșterea valorii și atractivității revistei. În plus, Corviniana se dorește a fi și un sprijin pentru unitățile de învățământ din Hunedoara și nu numai. Îi invităm pe elevii care studiază istoria să vină cu toată încrederea spre biblioteca Muzeului Castelului Corvinilor care, deși nu este una foarte largă, este una de nișă, în care vor putea găsi lucrări ce nu se regăsesc în alte biblioteci, care sunt mai greu de obținut dinspre personal specializat, la modul general. Ţin să îmi exprim satisfacția pentru reapariția revistei și mulțumesc tuturor celor care sprijină acest proiect, care nu face decât să întregească și mai mult tot ceea ce înseamnă istoria familiei Corvinilor şi a Castelului”, a declarat, în cadrul evenimentului, Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelului Corvinilor.