Și-mi pare rău că nu mai plâng
C-atunci, când mă trezeam râzând
Și dorul tău mă fermeca
Și la -al meu geam tot răsărea
Lumina ta, lumina ta
Și dacă nu-ți voi mai citi
Pe vânt, pe frig, tot ce tu scrii
Când nu voi mai privi la cer
Și zâmbetele tale pier
Eu tot mai sper, eu tot mai sper
Și de-ngheța-voi într-o zi
Să știi că tot te voi iubi
Că am făcut demult o zestre
Ca să ți-o las când nu mai este
A mea inimă-o poveste
Și-n drumul tău de m-ai căuta
Na-i să mă vez , sunt umbra ta
Ce-a răsărit din zestrea mea
A fost un dar divin și sfânt
Cum nu mai este pe pământ
De-l prețuiești să nu-l atingi
Tu inima să nu mi-o stingi
Și de la mine să te-aprinzi
Să-ți luminezi tot cerul tău
Cu ochii și sufletul meu
Cu-n tainic foc de curcubeu
