Și-mi pare rău că nu mai plâng

C-atunci, când mă trezeam râzând

Și dorul tău mă fermeca

Și la -al meu geam tot răsărea

Lumina ta, lumina ta

Și dacă nu-ți voi mai citi

Pe vânt, pe frig, tot ce tu scrii

Când nu voi mai privi la cer

Și zâmbetele tale pier

Eu tot mai sper, eu tot mai sper

Și de-ngheța-voi într-o zi

Să știi că tot te voi iubi

Că am făcut demult o zestre

Ca să ți-o las când nu mai este

A mea inimă-o poveste

Și-n drumul tău de m-ai căuta

Na-i să mă vez , sunt umbra ta

Ce-a răsărit din zestrea mea

A fost un dar divin și sfânt

Cum nu mai este pe pământ

De-l prețuiești să nu-l atingi

Tu inima să nu mi-o stingi

Și de la mine să te-aprinzi

Să-ți luminezi tot cerul tău

Cu ochii și sufletul meu

Cu-n tainic foc de curcubeu