Cât poate să câştige un rezervist în perioada în care face instrucţie: Ce spune ministrul Apărării

Un rezervist în armata română poate să câştige în prezent aproximativ 3.000 de lei în perioada în care face instrucţie, afirmă ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

Dîncu a vorbit şi despre faptul că există posibilitatea unui alt tip de voluntariat la care pot lua parte persoanele cu vârsta între 18 şi 35 de ani, care doresc să facă stagiul militar voluntar.

„Aceştia pot să facă un stagiu şi după aceea rămân cu această pregătire, în timpul stagiului pot să primească o indemnizaţie, nu am stabilit încă acest lucru, suntem în studiu, suntem cu un proiect de lege pe care îl vom lansa săptămânile viitoare, au şi diferite drepturi, beneficiază de pregătire militară şi evident că au o cale directă în care se pot angaja apoi în zona soldaţilor profesionişti. (…) În viitorii 4-5 ani ne gândim să aducem în zona aceasta de rezervă activă a Armatei în jur de 10.000 de voluntari pe această cale şi credem că vom reuşi să facem acest lucru pentru că şi aceste situaţii, situaţia asta din Ucraina şi această nesiguranţă a noastră pe foarte mulţi i-a incitat nu numai să-şi ia paşapoarte, ci pe uniii i-a incitat să facă pregătire militară pentru că li s-a activat şi sentimentul patriotic”, a susţinut Dîncu.

„Avem două sisteme de voluntariat, este, credem, una din soluţiile viitoare pentru resursa activă din zona rezervei umane pentru apărarea României. Unul este cel de rezervişti voluntari, aceştia fac un stagiu de pregătire în jur de trei sau patru luni de zile şi apoi primesc o indemnizaţie, de exemplu, pentru perioada când sunt la instruire, înainte prin prima lege – noi am modificat această lege acum – era destul de mică, undeva în jur de 1.500 de lei era aceasta”, a declarat Vasile Dîncu, luni seară, la Digi 24.

Ministrul Apărării a vorbit şi despre sumele pe care le pot primii rezerviştii militari. Aceştia pot ajunge la suma de 3.000 de lei pe perioada insturcţiei. Acesta adaugă că anul acesta au rămas locuri neocupate de anul trecut, iar în acest moment sunt depuse 1.400 de dosare.

„În acest moment, undeva în jur de 3.000 de lei poate să câştige un rezervist în perioada în care face instrucţie şi o sumă destul de importantă, cred că undeva în jur de 1.500 de lei, plus alte drepturi pe care le pot obţine, de exemplu asigurări de sănătate, care sunt foarte importante, sunt beneficii importante… şi ca un efect aş putea să spun următorul lucru: am avut anul acesta o rezervă de locuri neocupate de anul trecut, din 2021, de 444 de locuri pentru rezervişti şi avem în acest moment 1.400 de dosare. Deci a devenit mult mai atractivă şi vom putea alege cel puţin acest număr care ne trebuiau pentru perioada anului trecut”, a arătat ministrul Apărării.

Sursa: adevarul.ro