Modernizarea stației de tratare a apei de la Taia garantează noi servicii de maximă calitate pentru abonații Apa Serv

Problemele generate de-a lungul ultimilor ani în alimentarea cu apă potabilă a orașului Petrila și, parțial, a municipiului Petroșani, din pricina opririi stației de tratare a apei de la Taia, vor deveni în scurt timp istorie. Așa cum tot la capitolul istorie vor trece și instalațiile acesteia, vechi de peste 45 de ani, care sunt acum schimbate în totalitate, în cadrul unui capitol important al proiectului european privind ”Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului”, implementat de Apa Serv Valea Jiului cu fonduri europene.

Numai aici, la Stația de tratare a apei de pe Taia, Apa Serv are la dispoziție un buget de 18 milioane de lei pentru investiții în modernizarea stației, fondurile fiind nerambursabile, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) derulate de UE în exercițiul financiar 2014-2020.

Directorul general al Apa Serv Valea Jiului, ing. Cristian Ionică spune că progresul fizic de implementare a acestui proiect de investiții este deja de aproximativ 70%, estimându-se astfel că întreg programul de investiții va fi finalizat la termen, până la finalul acestui an. În prezent, firma din Tulcea care a câștigat licitația organizată de Apa Serv pentru acest contract de investiții lucrează deja la capacitate maximă, pentru a se încadra în termenul de execuție prevăzut în contract.

Ce înseamnă reabilitarea totală a stației de tratare a apei de la Taia ? Dincolo de reabilitarea unităților tehnice de decantare și tratare a apei din sursa Taia, a stației de filtre, a stației de reactivi, reabilitarea clădirilor existente ale stației, aici urmează să fie realizate și obiective noi, precum decantorul lamelar sau instalația de recuperare a nămolului rezultat din spălarea filtrelor, instalația de durizare a apei ș.a.m.d. Ca și noutăți investiționale pe care le derulăm aici putem vorbi despre construcția noului decantor lamelar, despre tot ce înseamnă stația de reactivi și stația de filtre, unde vom avea 2 baterii de filtre, unul cu nisip și altul cu cărbune activ. Ca element de noutate, aici se va schimba toată tehnologia de dezinfecție a apei, aceasta asigurându-se atât cu clor gazos, cât și cu ultraviolete. Tot ce înseamnă monitorizarea stației, tot ce înseamnă echipamentele hidromecanice vor fi schimbate și se va putea vedea funcționarea noilor echipamente direct din cadrul dispeceratului central de la Petroșani, prin conectarea întregului proces tehnologic la sistemul SCADA. Practic, stația Taia va deveni, la rândul ei, o adevărată uzină de apă, similară celor care funcționează în toate statele europene”, a mai declarat directorul ASVJ, Ing. Cristian Ionică.

Acesta a mai arătat că, deși stația de tratare a apei de la Taia a mai fost reabilitată parțial în anul 2000, majoritatea echipamentelor și instalațiilor care asigură funcționarea acesteia au rămas acelea de acum 45 de ani, când stația Taia a fost pusă în funcțiune. Lucrurile se vor schimba însă radical odată cu finalizarea noilor investiții, în urma cărora practic tot ce înseamnă instalații și echipamente prin care este realizat procesul de potabilizare a apei vor fi noi-nouțe și de ultimă generație în acest domeniu. ”Această stație a mai fost parțial reabilitată în anul 2000. Când spun parțial, asta înseamnă că practic, la vremea respectivă s-a schimbat aici numai partea de tehnologie de decantare. Dar, de 45 de ani, stația Taia a funcționat permanent, chiar dacă în ultimii ani capriciile vremii ne-au obligat să luăm de mai multe ori măsura opririi acesteia. Acum, stația Taia se află în proces de reabilitare totală, ceea ce înseamnă reabilitarea tuturor obiectivelor vechi care țin de stație. În plus, sunt cel puțin 8 noi obiective care sunt realizate aici și care vor asigura funcționarea stației timp de 24 de ore din 24, fără oprire, exact ca și celelalte uzine de apă ale noastre, care au fost deja reabilitate. În mare parte, tot ceea ce ține de instalațiile de apă și sistemul de pompe, sunt echipamente noi, de cea mai bună calitate. Vechile conducte de oțel au fost schimbate cu conducte din inox, iar vanele și pompele sunt de cea mai bună calitate. O altă noutate este aceea că întregul proces tehnologic urmează să fie automatizat, dar ca element de siguranță maximă, păstrăm și posibilitatea acționării manuale a noilor echipamente și instalații”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.

În opinia acestuia, odată cu finalizarea investițiilor de aici, Stația de tratare a apei de pe răul Taia, care constituie principala sursă de alimentare cu apă potabilă a orașului Petrila și parțial, a municipiului Petroșani, va funcționa fără întrerupere și, grație interconectării rețelelor din Vestul și Estul Văii Jiului, practic va garanta funcționarea întregului sistem de alimentare cu apă din Valea Jiului, fără întrerupere, 24 de ore din 24, iar abonații Apa Serv vor beneficia de apă de cea mai bună calitate. ”Practic, am gândit acest proiect, în așa fel încât să transformăm această stație care ne-a creat atât de multe probleme în ultimii ani în cea mai modernă uzină de apă din Valea Jiului. Astfel, având în vedere că și stația de tratare de la Zănoaga este într-un proces similar de modernizare, iar uzinele de apă de la Jieț și Valea de Pești deja au trecut, cu succes demonstrat, în proceduri similare de reabilitare și modernizare, la finalul acestui nou program de investiții putem spune că Valea Jiului va avea unul dintre cele mai bune sisteme de alimentare cu apă potabilă din România”, concluzionează ing. Cristian Ionică, director general al Apa Serv Valea Jiului.

Până atunci, pe perioada execuției lucrărilor de reabilitare de la Taia, va fi necesară de mai multe ori și oprirea funcționării acesteia, însă acest lucru nu va avea consecințe pentru consumatorii care sunt alimentați cu apă potabilă din această sursă, respectiv locuitorii din Petrila-Lonea și satele componente, dar și din zona de nord a municipiului Petroșani, deoarece apa va fi asigurată 24 de ore din 24 din rezervoarele de înmagazinare și din surse alternative.