luni, mai 2nd, 2022
Atleții de la CSM Jiul Petroșani, pe podium la ”Cupa L.P.S. Banatul”
Importantă competiție sportivă rezervată atleților din România, aflată la ediția cu numărul XXIV, ”Cupa L.P.S. Banatul”, care a avut loc vineri 29 aprilie 2022 la Timișoara, a adus în Capitala Banatului nu mai puțin de 263 de sportivi reprezentând cele 22 cluburi de atletism din regiunea de vest a țării. Cei mai buni atleți s-au întrecut astfel, pe pista elegantului stadion Știința din Timișoara, la probele specifice de viteză, garduri, semifond, sărituri în lungime, aruncări cu greutatea, acestea derulându-se pe mai multe categorii de vârstă, de la Open (copii născuțiCItește mai departe
Ziua Națională a Tineretului la Consiliul Județean Hunedoara
Astăzi, 2 mai 2022, un grup de tineri a vizitat Consiliul Județean Hunedoara, evenimentul fiind organizat cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului la inițiativa Fundației Județene a Tineretului Hunedoara, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Consiliul Județean al Elevilor. Aceștia au avut ocazia să viziteze sala de ședințe în care se iau cele mai importante decizii administrative pentru județul nostru, ci și oportunitatea de a se întâlni cu președintele Consiliului județean Hunedoara – Laurențiu Nistor și cu vicepreședintele, chiar în cabinetul de lucru al acestora. La întâlnirea cuCItește mai departe
Confruntarea finală în competiția interliceală de cultură generală ”Citești și câștigi!”
A opta ediție a concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, inițiat și organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Complexul Deva Mall, destinat elevilor de colegiu/liceu, a ajuns la final. După o competiție strânsă și captivantă, desfășurată pe parcursul câtorva luni, la care au participat aproape toate unitățile de învățământ liceal din județul Hunedoara, cei mai buni concurenți vor primi binemeritata răsplată. În ziua de 5 mai 2022, ora 1300, în incintaCItește mai departe
Mașinile electrice și cele cu hidrogen vor primi numere de înmatriculare verzi
Maşinile cu emisii zero vor primi numere verzi, după ce ordinul comun care reglementează acordarea de numere de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde a fost publicat în Monitorul Oficial, a anunțat Ministerului Mediului. Astfel, conform Ordinului comun al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, al ministrului Afacerilor Interne şi al viceprim-ministrului, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, numerele de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde vor fi acordate exclusiv autovehiculelor cu emisii zero de CO2 (maşini pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen). „Numerele de înmatriculareCItește mai departe
Ministrul Economiei, despre redeschiderea unor mine românești: „Sper să facem acest proces cât mai rapid posibil”
În cursul zilei de joi, 28 aprilie, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat, în Prahova, că România are „oportunitatea şi responsabilitatea” de asigurare a independenţei economiei europene prin redeschiderea unor mine care să ofere materiile prime critice. „În această criză a materiilor prime, România are această oportunitate şi, aş spune, şi această responsabilitate de asigurare a independenţei economiei europene şi să demareze un proces de exploatare şi de redeschidere a unor mine, nu toate, bineînţeles, a unor mine care să ofere aceste materii prime critice. (…) Sper să facem acestCItește mai departe
”Valul renovării” aduce milioane de euro pentru reabilitarea unor clădiri publice și rezidențiale din municipiul Lupeni
Primăria municipiului Lupeni se numără printre autoritățile publice locale din România care au fost pregătite, odată cu deschiderea platformei de depunerea de proiecte ce pot fi finanțate prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât a reușit să înscrie mai multe proiecte de investiții publice. Primarul municipiului Lupeni spune că, deși competiția pentru accesarea fondurilor a semănat mai degrabă cu o cursă contracronometru, în care sute de autoritățile publice din România au concurat pentru a obține aprobarea accesării de fonduri europene nerambursabile din Schema de granturi pentruCItește mai departe
Pensii 2022: Cine poate beneficia de recalcularea pensiei și cum se poate cere acest lucru
Pensia poate fi recalculată chiar și în condițiile în care unele persoane aleg să continue activitatea după ce au ieșit la pensie. Astfel cei care doresc să și se recalculeze pensiile trebuie să depună o cerere pentru acest lucru astfel că vor fi luate în calcul și noile contribuții plătite, în continuare, scrie dcbusiness.ro Așadar, cei care realizează stagiu de cotizare și după vârstă de pensionare beneficiază de acest drept, conform art.107 din Legea pensiilor. Potrivit Legii nr.263/2010 „Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare,CItește mai departe
Laurențiu Nistor: „Cred în tineri! De ce nu vorbim și despre cei întorși acasă?”
Pe 2 mai, România sărbătorește Ziua Națională a Tineretului. Am fost curioși să aflăm cum arată generația de tineri de astăzi în ochii celui mai experimentat om politic din județul nostru, președinte al Consiliului Județean Hunedoara și lider al celui mai puternic partid din județ, PSD, Laurențiu Nistor (foto). Reporter: Domnule președinte, nu întâmplător v-am solicitat acest scurt dialog. Aveți peste 30 de ani de experiență administrativă și politică, motiv pentru care credem că ne puteți împărtăși câteva dintre gândurile dumneavoastră. Tânăra generație, ce viitor are în județul Hunedoara? LaurențiuCItește mai departe
ANUNȚ / Convocator Asociația Cinegetică de Proprietari Straja-Valea Jiului
ASOCIAŢIA CINEGETICĂ DE PROPRIETARI STRAJA-VALEA JIULUI ŞI COMITETUL DIRECTOR anunţă membrii asociaţiei că în data de 02.05.2022, ora 18,00 este programată derularea Adunării Generale Ordinare a Asociaţiei, la sediul acesteia din municipiul Lupeni, str. Caraiman nr. 9, cu următoarea ordine de zi: Raportul (darea de seamă) Consiliului de Administraţie pentru activitatea desfăşurată în anul 2021; Raportul Comisiei de cenzori; Aprobarea Bilanţului contabil şi a Contului de rezultate şi anexe pentru anul 2021; Prezentarea şi aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli (BVC) pe anul 2022. Adoptarea Deciziei privind utilizarea (destinaţia) fondurilor;CItește mai departe
Atenție, șoferi ! Se închide circulația pe autostrada A1, între nodul rutier Săliște și Cunța
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că, în perioada , 02.05.2022 – 20.05.2022, se va închide circulația pe A1 la km. 273 + 815 pentru a permite începerea lucrărilor de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație pe Calea 1 a Viaductului Aciliu. Astfel, se va închide circulația pe A1, pe tronsonul cuprins pe Calea 1 a autostrăzii Sibiu – Sebeș, între nodul rutier Săliște și nodul rutier Cunța (km. 270 + 240 – km. 292 + 455). În această etapă a lucrărilor, traficul rutierCItește mai departe
Silviu Purcărete și Tokyo Metropolitan Theatre, pe Scena Digitală din luna mai
Scena Digitală, platforma online de teatru-film a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), oferă abonaților, în luna mai, o creație de excepție a regizorului Silviu Purcărete, realizată la Tokyo Metropolitan Theatre. Spectacolul internațional nou pe Scena Digitală este „Visul unei nopți de vară”, de William Shakespeare într-o superbă adaptare plină de dinamism semnată de Hideki Noda, în viziunea regizorală a lui Silviu Purcărete. Premiera lunii este spectacolul „Cerere în căsătorie”, în regia lui Robert Raponj, cu Ofelia Popii, Pali Vecsei, și Adrian Matioc. Pentru luna mai 2022, abonamentul lunar mai include șiCItește mai departe
La Vulcan începe marcarea primelor poteci turistice tematice
La inițiativa mai multor iubitori de munte din Valea Jiului, care și-au propus să vină în sprijinul celor care doresc să descopere frumusețile naturale ale acesteia, dar și în ideea de a pune umărul la demersurile inițiate de administrația locală de la Vulcan privind declararea localității drept stațiune turistică de interes local, au fost conturate primele 5 trasee turistice tematice de pe raza acestei localități. Mai mult, sâmbătă, 30 aprilie 2022, este programată și prima acțiune de voluntariat pentru marcarea acestor trasee. Apreciatul promotor al turismului montan din Valea Jiului,CItește mai departe
Viceprimarul Vulcanului, prof. Malvine Socaci, model de leadership la Forumul ”Piața orașelor inteligente” de la Bruxelles privind rolul femeilor în viața publică
În perioada 26-27 aprilie 2022, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles a avut loc o importantă reuniune prilejuită de desfășurarea ediției 2022 a ”Smart Cities Marketplace Forum” (Forumul ”Piața orașelor inteligente” – n.t.), în contextul dialogului european pe tema tranziției la energia verde, aceasta fiind, chiar și în contextul reevaluării temporale date de situația conflictului din Ucraina, una din țintele principale asumate de statele europene în următoarele decenii. Organizat în colaborare cu Biroul Convenției Primarilor, Consiliul European pentru Inovare și Agenția Olandeză pentru Întreprinderi, evenimentul s-a bucurat de prezența unorCItește mai departe
”Vibrații de primăvară” pe simezele galeriei de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni
O nouă expoziție de artă plastică poate fi vizitată, în perioada 30 aprilie – 25 mai 2022, la Galeria de Artă din Lupeni, unde iubitorii de frumos pot admira lucrări din expoziţia personală semnată de artista Adina Iuliana Ion. Intitulată ”Vibraţii de primavară”, expoziția aduce în atenție 36 de lucrări ale acesteia, cu o temă variată: flori, abstract, peisaje, portrete. Artistul plastic Adina Iuliana Ion este membră a Asociaţiei Culturale ”Iosif Tellmann” de la Lupeni și are la activ numeroase expoziţii personale şi colective, la care a participat atât înCItește mai departe
Valea luminii / O poezie de Mirela Cocheci
Cum de-ai ajuns tu, din Valea Luminii, o Vale a plângerii? Ce blestem s-a abătut asupra ta de ți s-a întunecat privirea, iar laurii din flori de cărbune strălucitor care ne-a încălzit și ne-a luminat atâta timp, ți-au pălit sub greutatea jugului pe carea ți l-au așezat pe umeri niște neisprăviți, neiubitori de neam și glie? Cum de-ai devenit lacrimă peste hotarele străjuite cu sârg de-ai tăi grăniceri neînfricați: Parâng și Retezat și peste apele duioase ale bătrânului Jiu care te-a mângâiat cu jienele sale? De ce să fii aCItește mai departe