Laurențiu Nistor: „Cred în tineri! De ce nu vorbim și despre cei întorși acasă?”
Pe 2 mai, România sărbătorește Ziua Națională a Tineretului. Am fost curioși să aflăm cum arată generația de tineri de astăzi în ochii celui mai experimentat om politic din județul nostru, președinte al Consiliului Județean Hunedoara și lider al celui mai puternic partid din județ, PSD, Laurențiu Nistor (foto).
Reporter: Domnule președinte, nu întâmplător v-am solicitat acest scurt dialog. Aveți peste 30 de ani de experiență administrativă și politică, motiv pentru care credem că ne puteți împărtăși câteva dintre gândurile dumneavoastră. Tânăra generație, ce viitor are în județul Hunedoara?
Laurențiu Nistor: Încercați o întrebare capcană… Este adevărat că, statistic vorbind, județul Hunedoara nu se numără printre cele cu media de vârstă scăzută însă, vreau să subliniez un prim aspect. Peste tot în lume, tinerii se îndreaptă spre marile centre universitare și economice. Așa se întâmplă în toată Europa, tinerii tind spre performanță din toate punctele de vedere, și este firesc să fie așa. Da, tinerii noștri, în cea mai mare parte, merg la studii în Cluj, București, Timișoara, pentru că au posibilitatea de a alege unde să-și formeze carierele profesionale. Unii aleg să rămână acolo, alții chiar pleacă și mai departe. Dar, de ce spațiul public este sufocat doar de această idee? De ce nu vorbim și despre tinerii care
s-au întors și se întorc în județul Hunedoara?
Reporter: Poate pentru că sunt mai puțini…
Laurențiu Nistor: Posibil, știm noi sigur? Haideți să vorbim și despre viitorul lor… Eu cunosc personal tineri care s-au întors în județ fie din străinătate, fie din alte orașe mari ale țării, care și-au început mici afaceri sau care și-au găsit un viitor acasă, mai aproape de părinți, de frați. Sunt tineri care au beneficiat de măsurile luate de PSD atunci când s-a aflat la guvernare. Peste 220 de tineri au primit fonduri prin programul Start Up Nation, așa au fost finanțate afaceri mici și medii. Nu e puțin lucru. Mi-aș dori să vorbim despre toți tinerii dacă ne propunem o analiză sinceră, și despre cei întorși acasă! Mai mult decât atât, tot ceea ce face administrația județeană în domeniul infrastructurii, dezvoltării turismului, în sănătate, în plan cultural, toate aceste acțiuni sunt menite să creeze confort social pentru toți hunedorenii, chiar și pentru tineri.
Reporter: Câți dintre cei întorși se implică și politic?
Laurențiu Nistor: Eu mi-aș dori să se implice cât mai mulți. PSD Hunedoara promovează tinerii nu doar la modul declarativ așa cum procedează alții, e treaba lor. Eu personal am încredere în tineri și le dau, atât cât pot, șansa de a confirma. Vârsta nu este un criteriu decisiv în susținerea și promovarea unei persoane, ci competența, seriozitatea și curajul de a-și asuma deciziile. Avem cel mai tânăr vicepreședinte de consiliu județean din țară, la numire avea 32 de ani, avem doi secretari de stat tineri, avem un subprefect tânăr, avem cel mai tânăr primar din județ, la Burjuc, consilierii mei personali – cel mai tânăr are 24 de ani. Îmi place să am alături oameni tineri, deschiși, cu idei, oameni de acțiune și mă bucur că pot împărtăși din experiența mea, dar și că pot învăța lucruri noi chiar și de la ei. Cât trăim învățăm, nu este o rușine să recunoaștem asta.
Reporter: S-a spus adeseori despre unii lideri de partid că la umbra lor nu a crescut nimic. La umbra lui Laurențiu Nistor, ce crește?
Laurențiu Nistor: Vă referiți la tinerii de azi, adică cei care vor conduce mâine comunele, orașele, județul și țara. La umbra unui pom nu crește mare lucru, de aceea cred că un om cu potențial nu trebuie ținut „la umbra” cuiva, ci încurajat să crească singur. Am văzut cu toții oameni tineri care au eșuat în administrație și politică, dar am văzut și tineri care au confirmat așteptările și se află într-o continuă evoluție. Am încredere în tineri, mai ales în cei care au înșiși încredere în forțele lor! Fiecare are o șansă, reușita depinde de forțele proprii.
Reporter: Pe dumneavoastră cine v-a ajutat să ajungeți omul politic de astăzi, cui îi datorați succesul?
Laurențiu Nistor: Poate că din afară se vede ca un succes, eu privesc poziția pe care mă aflu cu o foarte mare responsabilitate. Încrederea hunedorenilor, votul covârșitor din 2020 mă obligă să muncesc zilnic pentru ca administrația județeană să dezvolte județul Hunedoara. Fac o paranteză, astăzi (2 mai 2022, n. red.), vor veni la sediul Consiliului Județean Hunedoara tineri să vadă efectiv cum se desfășoară activitatea mea și a colegilor mei. M-aș bucura să-i simt curioși și dornici să învețe ce înseamnă administrație publică. Dacă m-a ajutat cineva sau dacă datorez cuiva ceva? Bunului Dumnezeu care m-a ocrotit și mi-a călăuzit pașii mereu, Lui îi datorez totul.
Reporter: Ce le transmiteți tinerilor din județ de ziua lor?
Laurențiu Nistor: În primul rând, sănătate! În al doilea rând le doresc tuturor să urmeze calea împlinirii profesionale și să vadă potențialul uriaș al județului nostru. Niciun drum nu este ușor dar, atunci când îți propui să lași ceva în urma ta, să oferi un viitor copiilor tăi, nimic nu este de neatins, iar șansa este mereu de partea celor curajoși!