Astăzi, 2 mai 2022, un grup de tineri a vizitat Consiliul Județean Hunedoara, evenimentul fiind organizat cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului la inițiativa Fundației Județene a Tineretului Hunedoara, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Consiliul Județean al Elevilor. Aceștia au avut ocazia să viziteze sala de ședințe în care se iau cele mai importante decizii administrative pentru județul nostru, ci și oportunitatea de a se întâlni cu președintele Consiliului județean Hunedoara – Laurențiu Nistor și cu vicepreședintele, chiar în cabinetul de lucru al acestora. La întâlnirea cu tinerii au mai luat parte Costel Avram – administratorul public al județului Hunedoara, Dan Daniel – secretarul județului și Maria Ștefănie – inspector școlar general al ISJ Hunedoara.
Președintele CJH Laurențiu Nistor s-a declarat încântat de întâlnirea cu acești oaspeți, cu atât mai mult cu cât a constatat că tinerii din județ sunt interesați de activitatea administrației și de problemele comunităților hunedorene. „Sunt încântat să văd tineri interesați de viitorul județului Hunedoara și de modul în care se desfășoară activitatea în cadrul instituției noastre. Asta înseamnă că tânăra generație vrea să se implice pentru a fi parte a construcției zilei de mâine cu responsabilitate și curaj! I-am încurajat pe tinerii oaspeți să aibă curajul să se implice, pentru că au ocazia să învețe, să cunoască administrația publică locală și să înțeleagă modul de rezolvare a problemelor cu care se confruntă executivul Consiliului Județean Hunedoara, dar și primarii din județ. Le mulțumesc tinerilor pentru vizită și sper că vor reveni curând, cu același interes!”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.
La rândul său, vicepreședintele CJH, Ion Bădin a făcut un inedit dar binevenit schimb de experiență cu oaspeții săi. ”Le-am vorbit de activitatea mea profesională, dar și politică, până la alegerea în funcția de vicepreședinte al CJ Hunedoara. Le-am pomenit și de perioada în care am activat ca și gazetar sportiv. Le-am explicat, pe scurt, despre cele două importante proiecte de infrastructură pe care am avut și am ocazia să le coordonez, despre instituțiile subordonate de care răspund în calitate de vicepreședinte. Cu mare încântare, am primit din partea lor o sugestie legată de promovarea palmaresului școlii de gimnastică de la Deva, propunere pe care am de gând să o fructific. Le mulțumesc vizitatorilor noștri tineri pentru această inițiativă de a veni să ne cunoască și să ne împărtășească din ideile și propunerile lor”, a declarat Ion Bădin, vicepreședintele CJH.
Și administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram s-a declarat încântat de dialogul cu tinerii care au vizitat Consiliul județean Hunedoara, cu prilejul Zilei Internaționale a Tineretului. ”Am înțeles, din nou, după întâlnirea de astăzi că tinerii vin (sau rămân!) în județul Hunedoara dacă le oferim motivație și oportunități și dacă demonstrăm că avem o viziune care coincide cu a lor. Niciodată nu mi-am imaginat că tinerii pot veni în județul Hunedoara pentru că noi, oamenii politici, le spunem să vină și ei vin! Nicidecum! Am petrecut mult timp cu tinerii, cu cei mai dinamici dintre ei – artiști plastici, actori, întreprinzători, studenți. Tinerii ocupă funcții de conducere în instituții, cum ar fi Irina Bodea-Radu de la Teatrul din Petroșani, Sebastian Bara la Biblioteca Județeană din Deva, mă bazez pe ei pentru proiectul Petrila, avem cercetători tineri și dinamici în cadrul direcțiilor de specialitate din CJH, cum ar fi de exemplu Alin Henț. Sunt alături de tineri performanți, cum ar fi Adrian Ahrițculesei, alpinist de excepție. Toți mi-au spus sincer ceea ce cred, anume că tinerii vor veni în județul Hunedoara dacă își dau seama că au ce face. Au ce face dacă noi, oamenii politici, le dovedim că avem viziune și că le oferim oportunități: locuri de muncă bine plătite, posibilități de afirmare, selecție pe criterii de competență! Cred că noi, politicienii, trebuie să le oferim certitudinea că în județul Hunedoara pot trăi bine, se pot dezvolta, pot să-și întemeieze o familie și pot avea un standard de viață ridicat!”, a declarat Costel Avram.
Printre cele mai importante teme de dialog între tinerii care au ales să viziteze în această zi specială sediul administrației județene și liderii politici ai județului s-au numărat cele privind valorificarea oportunităților turistice excepționale pe care le are județul Hunedoara și angrenarea tinerilor în mod activ în tot ceea ce presupune dezvoltarea prezentă și viitoare a comunităților locale din județul nostru.