Într-o zi leneșă de vineri, urmărind în postările de pe Instagram pe unde se mai plimbă oamenii, am dat peste câteva fotografii cu un impresionant covor de brândușe care se deschide spre câteva vârfuri colțuroase de munte. După câteva întrebări adresate unora și altora, am aflat că fotografiile sunt chiar de anul acesta și că brândușele au pus deja stăpânire pe peisajul montan de pe Valea Sâmbetei, în Munții Făgăraș.

Inevitabil, peste week-end am organizat o plimbare care avea să ne ducă în paradisul brândușelor de la Cabana Valea Sâmbetei din munții Făgăraș. Am plecat din Sibiu luni dimineața, undeva pe la ora 10, iar la fix 11:20 eram deja în Sâmbăta de Sus. De aici, am urmat drumul spre Stațiunea Climaterică Sâmbăta și Mănăstirea Brâncoveanu, locul din care începe traseul turistic de pe Valea Sâmbetei. Acesta durează aproximativ 3 ore, dar din auzite am înțeles că drumul forestier care se oprește mult mai sus, pe cursul apei, undeva în dreptul unei bariere, ar fi accesibil, în această perioadă, pentru orice tip de autoturisme. Cu această informație în minte, am continuat să urcăm tot cu mașina, însă drumul nu era tocmai așa cum se spune, dimpotrivă, pe anumite porțiuni era chiar destul de rău. Acum, după ce am testat acest drum, pot spune că el nu poate fi accesibil cu o mașină care nu are garda la sol minim ca a unui Logan. Am mers pe acest drum forestier cale de vreo 5 km până am ajuns la barieră, în parcarea improvizată de lângă aceasta.

De aici, am pornit pe traseu exclusiv pedestru care durează aproximativ o oră și jumătate, pe o vreme ușor caldă, de primăvară. Imediat după baraj, traseul urmează o cărare în ușoară urcare ce duce la podul de lemn peste care traversăm pârâul Valea Sâmbetei. Pe tot parcursul traseului am fost însoțiți de clipocitul apelor albe și învolburate, adunate de pe versanți în urma topirii zăpezilor. Cu siguranță, fără bocancii impermeabili, obligatorii în general pentru o drumeție reușită, desele intersectări ale potecii cu pârâul nu ar fi fost o experiență prea plăcută.

La scurt timp după ce am început să urcăm pe poteci, dincolo de peisaje demne pentru a fi imortalizate de aparatul de fotografiat, am întâlnit și imaginea mai puțin plăcută a efectelor distructive ale avalanșelor de zăpadă care s-au produs aici și în această iarnă, o pădure întreagă fiind practic ruptă de pe versanți și adusă jos, în vale. E clar, nici aici, în sălbăticia naturii, iarna nu-i ca vara !

Mai departe, poteca marcată cu triunghi roșu care te conduce către Cabana Sâmbăta este una foarte ușor de urmat, iar cu cât urci, întâlnești tot mai puține pâraie, bolovani sau trunchiuri de brazi, obstacole care trebuie trecute. Urcarea este una lejeră, fiind o diferență de nivel de doar 400 de metri între parcarea de la barieră și cabană.

Cu cât te apropii de cabană, pe plaiurile și luminișurile din vecinătatea acesteia își fac apariția și brândușele, care oferă fotografilor cadrul perfect cu vedere spre Fereastra Mare a Sâmbetei, plină de vârfuri colțuroase, într-un veritabil spectacol pictural al naturii.

Cabana Sâmbăta nu duce niciodată lipsă de vizitatori. Și în ziua vizitei noastre era de-a dreptul împânzită de drumeți și, doar cu puțin noroc, am găsit și noi o masă liberă unde am luat prânzul, admirând peisajul și analizând, în același timp, unghiurile cele mai potrivite din care aș putea să-l capturez. Un lucru nu tocmai greu de făcut, pentru că drumul de la cabană până departe, la Fereastra Mare a Sâmbetei, este practic împânzit cu florile violet are sezonului, astfel că spectacolul naturii e la fel de interesant din orice unghi l-ai fotografia.

Dincolo de brândușele de primăvară, de pădurile de brad și de crestele semețe, locul are și alte oferte pentru vizitatori. Am aflat, de pildă, că de la Cabana Valea Sâmbetei se poate ajunge la chilia Părintelui Arsenie Boca, pe un traseu de numai 30 de minute, pe care am decis să-l parcurgem însă într-o altă drumeție.