În cadrul natural al Masivului Parâng din Valea Jiului, au început astăzi lucrările Conferinței Naționale cu tema „Biblioteca publică, promotor al educației adulților și partener strategic în dezvoltarea durabilă, cu impact decisiv în comunitate”, care are loc în perioada 17-19 mai 2022, în organizarea Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” din Deva, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României și Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor județene Publice din România.
Peste 200 de bibliotecari din toată țara, dar și o serie de personalități din domeniu sunt prezenți în cadrul acestui eveniment care transformă, preț de câteva zile, municipiul Petroșani într-o veritabilă Capitală a slujitorilor cărții și culturii scrise. La lucrările conferinței iau parte reprezentanți din 32 de biblioteci județene din România, precum și de la Biblioteca Națională a României și Biblioteca Metropolitană București, fiind susținute peste 30 de comunicări la lucrările în plen și pe secțiuni. De asemenea, participă invitați din Polonia, Bulgaria și Slovenia, parteneri într-un amplu și ambițios proiect de educație financiară a adulților în cadrul bibliotecilor.
Amfitrion al acestui nou eveniment remarcabil organizat sub egida Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu”, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara, Ioan Sebastian Bara (managerul instituției) a arătat că deși evenimentul constituie o premieră în agenda activităților acesteia, conferința națională a bibliotecarilor din România este un excelent prilej de a face un bogat schimb de experiență și de opinii despre rolul pe care bibliotecile publice trebuie să-l joace în condițiile actuale. De altfel, acest deziderat a fost reliefat și în discursurile inaugurale rostite de Dragoș Adrian Neagu – președintele Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor județene Publice din România, dar și de reputatul istoric prof.dr. Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.
În discursul său de la deschiderea lucrărilor Conferinței, reprezentantul Consiliului județean Hunedoara, Costel Avram – administrator public al județului Hunedoara, a avut cuvinte de apreciere la adresa organizatorilor, exprimându-și bucuria pentru faptul că o reuniune științifică de un asemenea nivel este acum organizată și găzduită de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, fapt care onorează județul nostru. ”Sunt la Petroșani, dar recunosc că aș putea fi oriunde, în orice oraș mare al Europei, pentru că regăsesc aici aceeași atmosferă amabilă, dar profesionalizată, a conferințelor internaționale. Mă gândesc că Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene “Ovid Densușianu” Hunedoara – Deva și colectivul instituției pe care o conduce au mai marcat un punct, prin organizarea impecabilă a evenimentului. Faptul că județul Hunedoara este gazda unui eveniment de asemenea anvergură, care-i aduce laolaltă pe oamenii care slujesc, cu pasiune, vocație și abnegație cartea, cred că este nu doar important, ci și deosebit de onorant”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
Tema actualei ediții a conferinței naționale a bibliotecarilor se circumscrie preocupărilor constante ale ANBPR și ale bibliotecilor membre de a proiecta și livra cursuri pentru comunitate, care să acopere cele mai variate nevoi de informare, documentare, pregătire profesională și petrecere creativă a timpului liber. De asemenea, cuprinde o secțiune distinctă cu titlul „Contabilitatea și utilizarea resurselor bugetare în cadrul bibliotecilor publice”, dedicată reprezentanților compartimentelor financiar-contabile, la care au fost prezenți directori ai Camerei de Conturi Hunedoara și ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Hunedoara. ”Comunicările aflate pe agenda conferinței reflectă, sub aspect tematic, echilibrul care există între abordarea tradițională a activității de bibliotecă, care pune în centrul atenției cartea, și comunicări care pun în lumină noul rol pe care îl joacă bibliotecile publice în societatea informațională. Așa cum se afirmă în titlul unei comunicări, bibliotecarul se află astăzi în ipostaza de creator de resurse educaționale. Biblioteca a devenit și devine tot mai puternic un centru de educare, o sursă de informații, un furnizor de modalități de adaptare a comunității la provocările vremurilor pe care le trăim. Iar educația financiară devine tot mai mult o necesitate pe care utilizatori de diferite vârste o resimt în fiecare zi”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu”.
Acesta arată că întâlnirea profesională de la Parâng asigură, de asemenea, cadrul pentru organizarea evenimentului de diseminare a rezultatelor inovatoare create în contextul proiectului „PREDĂ PENTRU VIITOR – transformarea educațională a adulților prin inovație, tehnologie și antreprenoriat” (TEACH FOR FUTURE). Inițiativă Erasmus+ în domeniul educației adulților, TEACH FOR FUTURE are la bază parteneriatul dintre Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), în calitate de lider de consorțiu, Global Libraries Bulgaria Foundation, Bulgaria, și Initiative for Heritage Conservation, Grecia. Evenimentul de diseminare a pus accentul pe produsele intelectuale aflate în coordonarea ANBPR, și anume Metodologia inovativă de formarea formatorilor TIC pentru adulți și respectiv Manualul formatorului pentru derularea campusurilor de mentorat.
Metodologia inovativă de formarea formatorilor TIC pentru adulți reprezintă un instrument educațional complex, menit să sprijine și să impulsioneze instruirea adulților în utilizarea beneficiilor tehnologiei. Proiectată în așa fel încât să faciliteze formatorilor utilizarea unei serii de metode și tehnici de predare TIC moderne, această Metodologie a vizat patru zone de expertiză, și anume: modelare şi imprimare 3D, editare de imagini, marketing digital și instrumente de colaborare online. Scopul principal al acestui produs intelectual constă în oferirea de soluții inovative dedicate procesului de predare-învățare în vederea asimilării și consolidării cunoștințelor TIC de către cursanții adulți.
Un alt produs intelectual extrem de util creat în cadrul proiectului TEACH FOR FUTURE a constat în Manualul formatorului pentru derularea campusurilor de mentorat. Acest manual sintetizează metodele și tehnicile care, aplicând metoda mentoratului, au capacitatea de a stimula dezvoltarea de noi produse și servicii bazate pe tehnologie. ANBPR și partenerii au conceput un îndrumar în scop didactic pentru formatorii care intenționează să aplice metoda campusurilor de mentorat ca activitate inovativă de educația adulților.
„Tematicile abordate sunt foarte ofertante, experții care au contribuit la realizarea celor două produse intelectuale provin din țări cu perspective educaționale complementare, iar metodele și resursele propuse sunt creative, bazate pe identificarea nevoilor concrete ale beneficiarilor adulți și validate din punct de vedere pedagogic în cadrul activităților de instruire din cadrul proiectului”, a declarat Ioana Crihană, director executiv ANBPR și manager de proiect TEACH FOR FUTURE.
În contextul proiectului TEACH FOR FUTURE au mai fost create și urmează a fi diseminate pe scară largă: o Curriculă privind predarea Managementului inovației & Colaborării în rețea în formarea adulților, o Curriculă privind predarea Antreprenoriatului & Leadershipului în formarea adulților, un Ghid e-Inovator și un Ghid e-Antreprenor.
Consorțiul de parteneri TEACH FOR FUTURE și-a propus să contribuie la îmbunătăţirea şi extinderea ofertei de oportunităţi de învăţare de calitate ridicată privind tematici educaționale inovative, cu potenţial de creştere economică, dobândirea și recunoașterea de noi competenţe, aptitudini, cunoștințe și comportamente, în vederea adaptării la mediul de lucru actual, guvernat de tehnologie, interdisciplinaritate și cooperare transnațională, care să facă posibilă o schimbare favorabilă a cadrului educațional și a portofoliului de competențe ale adulților din cele trei țări.
Nu în ultimul rând, participanții la conferință vor cunoaște un minunat colț din județul Hunedoara, dat fiind că lucrările se desfășoară în elegantul Hotel Rusu din Parâng, oaspeții bucurându-se și de vizitarea unor obiective culturale din patrimoniul național situate pe teritoriul județului Hunedoara.
Un moment important al acestei reuniuni științifice este prezența îndrăgitului actor Horațiu Mălăele, care va oferi participanților un regal actoricesc, un fragment din spectacolul său de succes intitulat „Sunt un orb”.