23 mai 2022. Expert Insolvență SPRL, în calitate de administrator judiciar al Societății Complexul Energetic Hunedoara SA, anunță vânzarea în bloc prin licitație publică a Termocentralei Mintia. Prețul total de pornire al licitației care va avea loc în data de 15.07.2022 la sediul SCEH SA din Petroșani, este de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA.
În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitația se va relua în data de 29.07.2022, apoi în 12.08.2022 și ulterior în 26.08.2022, în aceleași condiții de preț și locație.
Documentația de înscriere la licitaţie va trebui depusă electronic pe adresa de e-mail [email protected] sau la sediul administratorului judiciar, cu opis semnat, cu cel puţin 72 ore (3 zile lucrătoare) înainte de data/ora licitaţiei.
Condițiile de valorificare a acestui activ au fost aprobate de adunarea creditorilor SCEH SA în cadrul ședinței convocată de administratorul judiciar la data de 20 mai 2022.
Raportat la importanţa domeniului energetic şi impactul pe care o astfel de investiţie îl va avea pentru întreaga comunitate din zonă şi pentru Sistemul Energetic Naţional, acționarul, Ministerul Energiei, a impus anumite condiții cumpărătorului, precum realizarea unei noi capacități energetice de 800Mwh în bandă pe gaz metan și energie regenerabilă până la finele anului 2026. Pentru respectarea condițiilor impuse, caietul de sarcini prevede o serie de sancțiuni, până la desființarea vânzării și plata de daune-interese.
Prin implementarea acestei măsuri vor putea fi puse în aplicare demersurile necesare astfel încât să se stopeze poluarea cu dioxizi de sulf, oxizi de azot și pulberi și Termocentrala Mintia să se adapteze la noile standarde europene prin care se urmărește trecerea de la producția de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile.
„Privind în perspectivă importanța majoră a Termocentralei Mintia pentru zona de nord-vest a țării și nu numai, vom face tot posibilul să atragem în această licitație investitori majori, care au capacitatea să ofere un viitor acestei termocentrale, să o modernizeze, să optimizeze producția de energie electrică și să o dezvolte mai departe. Suntem încrezători că vom realiza această vânzare, care are toate șansele să devină cea mai importantă valorificare din insolvență din ultimii ani.” a spus Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvență SPRL.
Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297.807 mp) și construcții, precum și bunurile mobile și echipamentele aferente.
Istoria Centralei Termoelectrice Mintia
Centrala termoelectrică Mintia, este situată în sud-vestul Transilvaniei, pe malul râului Mureş, la 9 km distanță de orașul Deva. Centrala dispune în prezent de 5 grupuri energetice destinate producției de energie electrică și termică, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h, 13,72 MPa, 550 °C. Fiecare bloc constituie o unitate independentă și are capacitatea de 1.075 MW (4*210 MW+1*235 MW). Energia electrică produsă, a fost livrată în sistemul naţional prin intermediul unei staţii de interconexiune – Mintia de 110kV220 kV şi 400 kV.
Centrala a fost pusă în funcțiune în 3 etape: 1969 – 1971 (etapa 4×210 MW), 1977 – grupul 5 şi 1980 – grupul 6 de câte 210 MW fiecare. Grupul 3 a fost retehnologizat în anul 2009 la 235 MW. De la punerea în funcțiune şi până la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane tone de cărbune. Cu o istorie de peste 50 de ani, Termocentrala Mintia a fost oprită anul trecut în luna martie.