Sâmbătă, 21.05.2022, la sediul Consiliului Județean Hunedoara a avut loc întâlnirea oficială a conducerii instituției cu membrii misiunii de revalidare UNESCO a Geoparcului Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București.
Dr. Manfred Kupetz din Germania și Bojan Režun din Slovenia s-au întâlnit cu vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Ion Bădin. La eveniment au mai participat reprezentanți ai Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului și ai mai multor instituții din județul Hunedoara. În cadrul întâlnirii, vicepreședintele Ion Bădin a apreciat cât de importantă este pentru județul Hunedoara menținerea statutului UNESCO al Geoparcului Țara Hațegului.
„Viziunea Consiliului Județean de a crea, din zonele cu înaltă valoare naturală și culturală ale județului Hunedoara, motoare de dezvoltare economică și socială, este în concordanță cu viziunea internațională de protejare și promovare a patrimoniului de acest tip. Și punctez aici un aspect unic în România: județul nostru are pe teritoriul său trei desemnări UNESCO – Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, înscrise în Lista Patrimoniului Mondial; Parcul Național Retezat, desemnat Rezervație a Biosferei în cadrul Programului Omul și Biosfera și Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, parte a Programului Internațional pentru Geoștiințe și Geoparcuri. Sunt convins că rezultatele muncii echipei administrației Geoparcului, ale implicării comunităților locale și ale sprijinul din partea partenerilor, în rândul cărora cu onoare se află Consiliul Județean Hunedoara, se văd și că județul nostru se va putea mândri și în următorii patru ani cu un Geoparc Internațional UNESCO pe teritoriul său”, a declarat Ion Bădin, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara.
Directorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului apreciază eforturile și sprijinul avut până în prezent în menținerea statului UNESCO. „Geoparcul Țara Hațegului este primul teritoriu care a obținut această prestigioasă recunoaștere internațională în România. Suntem foarte mândri de statutul UNESCO pe care Universitatea din București îl administrează în Țara Hațegului și în județul Hunedoara, de la început, din anul 2005. Întreaga echipă a muncit foarte mult, iar eforturilor sale li s-au alăturat cele ale partenerilor noștri. Sperăm ca și evaluatorii să fi văzut entuziasmul și susținerea de care Geoparcul Țara Hațegului se bucură la nivel local, județean și național. Rezultatul evaluării îl vom afla abia în primăvara anului viitor, după ce raportul evaluatorilor va fi analizat în Consiliul UNESCO pentru Geoparcurile Internaționale și ulterior va fi votat în Biroul Executiv al UNESCO”, afirmă dr. Alexandru Andrășanu, directorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului.
Întâlnirea oficială de la Consiliul Județean a fost urmată de o conferință de presă în care cei doi evaluatori și-au exprimat punctele de vedere față de misiunea desfășurată în Geoparc.
„Am fost plăcut impresionat de volumul mare de muncă al echipei prin documentele pe care le-au pregătit. În timpul vizitei, am avut impresia unui progres foarte mare în dezvoltarea Geoparcului în ultimii patru ani”, consideră dr. Manfred Kupetz, evaluator UNESCO din Germania.
„În raportul pe care îl vom face cu siguranță se va reflecta munca și îmbunătățirile substanțiale aduse de Geoparc în dezvoltarea locală. Se vede o dezvoltare a zonei rurale și potențialul ei. Am observat în aceste trei zile evoluția Geoparcului pe baza unei dezvoltări de jos în sus. Am vorbit cu mulți localnici, primari, angajați și politicieni și este foarte important ca acest proiect să fie al comunităților locale și sperăm ca oamenii politici să susțină în continuare Geoparcul”, apreciază Bojan Režun, evaluator UNESCO din Slovenia.
Întâlnirea de la Consiliul Județean Hunedoara a încheiat misiunea de revalidare a Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. Pe parcursul celor patru zile petrecute în Geoparc, cei doi evaluatori au verificat activitățile desfășurate în ultimii patru ani în domenii precum cercetare științifică, educație și turism. Au analizat obiectivele de vizitare ale Geoparcului și au avut întâlniri cu autorități și membri ai comunităților locale și parteneri implicați în dezvoltarea durabilă a acestui teritoriu în conformitate cu reglementările UNESCO, ale Rețelei Europene și Rețelei Globale a Geoparcurilor și a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă.
Dacă în urma revalidării Geoparcul își păstrează statul internațional, județul Hunedoara rămâne singurul din țară care are pe teritoriul său trei desemnări în trei programe majore ale UNESCO: Cetățile Dacice din Munții Orăștiei (lista Patrimoniului Mondial), Parcul Național Retezat (Programul „Omul și Biosfera”) și Geoparcul Țara Hațegului (Programul Internațional pentru Geoștiințe și Geoparcuri).