Prezent în județul Hunedoara, în cadrul unei vizite de lucru ce a avut ca scop evaluarea Geoparcului UNESCO din Țara Hațegului, Bojan Režun, evaluator UNESCO din Slovenia și-a prelungit șederea în România pentru a analiza, împreună cu autoritățile județene din Hunedoara potențialul de dezvoltare al Ansamblului Istoric Mina Petrila.
Acesta a avut în cursul zilei de luni, 23 mai 2022, o întâlnire cu responsabili din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului județean Hunedoara și ai DGAMPT Hunedoara, iar la această întâlnire au participat și Costel Avram – administratorul public al județului Hunedoara, Radu Barb – director al DGAMPT Hunedoara, consilierul județean Doinița Bălănesc, precum și prof. Alexandru Andrășanu, director al geoparcului UNESCO Țara Hațegului. Aceștia au analizat și evaluat împreună, potențialul de dezvoltare al Ansamblului Istoric Mina Petrila, profitând de faptul că slovenul Bojan Režun s-a ocupat de activitățile de închidere a activității minei de mercur de la Idrija, exploatare care a fost ulterior introdusă în circuitul turistic.
”Așa cum a afirmat președintele Laurențiu Nistor, dorim o consultare amplă în ceea ce privește trasarea principalelor idei care vor sta la baza revitalizării Ansamblului Istoric Mina Petrila. M-am bucurat să constat că evaluatorul UNESCO Bojan Režun a apreciat atât eforturile administrației județene, dar mai ales ale Asociației Planeta Petrila, de prin care se încearcă punerea în valoare a fostei exploatări miniere din Valea Jiului. Suntem deciși să dăm viață acestui obiectiv și sunt convins că această zonă va intra într-o nouă etapă de dezvoltare, compatibilă cu așteptările noastre și ale locuitorilor Văii Jiului”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.