Antreprenorii din Regiunea Vest vor beneficia de un program de accelerare modern și dinamic. ”ADRVEST Accel by IdEA” își propune să contribuie la dezvoltarea regiunii, printr-un program implementat altături de echipa Institutului de Excelență în Antreprenoriat, cea care a dezvoltat în ultimii ani diverse proiecte de educație antreprenorială, evenimente, hackathoane si acceleratoare, printre care și Commons Accel.
”Vrem să ajutăm antreprenorii din regiunea de dezvoltare Vest să își construiască afacerile pe baze solide și să învețe cum să opereze un business modern și eficient, precum și cum să aibă acces la finanțare. Am urmărit proiectele Commons Accel și sunt convins putem să replicăm experiența programului și la nivelul regiunii noastre”, declară Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.
Deschiderea programului va avea loc în septembrie 2022. Cel puțin 20 de participanți din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara vor fi pregătiți pe parcursul a trei luni în cadrul a câte trei module încărcate cu activități, worshopuri, prezentări și sesiuni de lucru pe temele esențiale ale antreprenoriatului. Procesul de învățare va fi personalizat alături de mentorii, experții, investitorii și echipa IdEA, susținuți și de resurse și experti locali.
”Am pornit de la nevoia investitorilor de a găsi start-upuri în care să poată investi cu success, precum și de la problema lipsei finanțării pentru start-upuri. Trebuia să construiască cineva o punte între aceste doua lumi care nu pot funcționa separat. Asta înseamnă un accelerator: să pregătești start-upurile astfel încât să știe să execute un business și să gestioneze eficient banii investitorilor. Potențialul României este să producă zeci de mii de antreprenori, pe an. Misiunea pe care ne-am propus-o, să oferim educație antreprenorială tuturor tinerilor din România, nu poate reuși fără un program scalabil și replicabil, iar un parteneriat cum ar fi cel cu ADR Vest nu poate decât să ne ajute să replicăm impactul pe care îl avem în ecosistem și în zona de Vest” a declarat Matei Dumitrescu, fondatorul Commons Accel si IdEA.