Amânarea ratelor la bănci: „Suspendarea nu înseamnă că acestea dispar”. Avertismentul președintelui Asociaţiei Române a Băncilor

Consumatorii trebuie să reţină că suspendarea plăţii ratelor nu înseamnă că aceste rate amânate dispar, iar faptul că această dobândă continuă să se calculeze şi pe această perioadă de suspendare aduce rate mai mari după amânare, susţine Bogdan Neacşu, presedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

De asemenea, el a atras atenţia că, în contextul tendinţei de creştere a inflaţiei, există riscul ca pentru ratele amânate, în viitor să se plătească dobânzi mai mari, deci serviciul datoriei să crească.

„Aşa cum ştiţi, în economie nu există soluţii panaceu, iar măsurile ar trebui să ţină seama de context şi de potenţialele consecinţe. Dacă la începutul pandemiei, o parte însemnată a populaţiei şi din sectorul companiilor a fost afectată de măsuri de suspendare temporară a activităţii, contextul actual este diferit şi nu suntem în faţa unui blocaj economic general. Provocările vin mai degrabă din sfera creşterii inflaţiei şi a cheltuielilor care afectează în mod diferit anumite persoane şi sectoare economice.

De aceea, este important ca atât noi, băncile, cât şi clienţii, să avem o abordare prudentă şi orientată către găsirea unor soluţii individuale şi personalizate, în funcţie de situaţia în care se află debitorul. Consumatorii trebuie să reţină că această suspendare nu înseamnă că aceste rate amânate dispar, iar faptul că această dobândă continuă să se calculeze şi pe această perioadă de suspendare aduce rate mai mari după amânare. De asemenea, în contextul tendinţei de creştere a inflaţiei există riscul ca pentru ratele amânate, în viitor să se plătească dobânzi mai mari, deci serviciul datoriei să crească”, a declarat Bogdan Neacşu pentru Agerpres.

Discuţii despre modul în care va putea fi implementată măsura

Şeful ARB a precizat, în context, că măsura de amânare la plată a ratelor nu este un subiect nou, iar reprezentanţii Guvernului, ai Ministerului Finanţelor, ai Băncii Naţionale a României şi ai băncilor au discutat pe marginea necesităţii şi eficienţei acestei măsuri.

„Sistemul bancar a spus foarte clar că participă alături de Guvern, Ministerul Finanţelor şi BNR pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru clienţii care întâmpină dificultăţi în rambursarea ratelor. Şi facem deja acest lucru. Băncile au demonstrat în ultimii doi ani că pot veni cu soluţii viabile şi pot fi alături de debitori – fie că este vorba de perioade de graţie, de rescadenţări sau de restructurări ale creditelor care au ajutat la depăşirea cu succes a crizei provocate de pandemie”, a susţinut Neacşu.

Potrivit acestuia, în perioada următoare, urmează ca băncile, împreună cu BNR şi Ministerul de Finanţe să discute pe metodologia de implementare astfel încât programul să poată fi operaţional în cel mai scurt timp.

sursa: dcbusiness.ro