La Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva se desfășoară, începând de luni, 06.06.2022, activitatea de fotogrammetrie a unor obiecte aflate în patrimoniul Muzeului, realizată de către specialiști americani, de la ”Archaeotek”, sub coordonarea arheologului William Henry.
Colaborarea între Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Archaeotek a început cu mulți ani în urmă, pe șantierul arheologic Rapoltu Mare – ”Villa Romană”, continuând și anul acesta.
Anul trecut, în 2021, a debutat proiectul de fotogrammetrie a unor obiecte din patrimoniul muzeului, mai precis a monumentelor aflate în expoziția Lapidarium a MCDR Deva și a unor obiecte descoperite în timpul cercetărilor arheologice de la Rapoltul Mare.
Anul acesta, vor fi fotografiate și apoi transformate în reprezentări 3D, mai multe artefacte aflate în colecțiile și expozițiile MCDR, scopul final fiind crearea unui muzeu virtual, o noţiune actuală ce răspunde necesităţilor spaţiale şi temporale, dar este şi un sprijin în promovarea patrimoniului cultural. În cadrul unor muzee virtuale, obiectele pot fi manevrate cu ușurință, pot fi observate detalii ale acestora, intrând, practic, în structura lor internă, fapt ce ajută la cunoașterea în detaliu a artefactelor. Pentru început este vorba despre o prima cameră a acestui muzeu virtual, având ca temă ”Reprezentarea corpului uman în diferite perioade de timp”, unde vor fi ”expuse”, digital, 3D, obiecte ce redau anatomia umană, provenite din cercetări arheologice.
Vineri, 10.06.2022, la ora 17.00, în Sala Șemineului a Palatului Magna Curia, William Henry și studenții săi vor prezenta, public, rezultatele obținute, prin reprezentări grafice și digitale. Participarea publicului interesat este gratuită.