”În ie, cu mândrie!” Este îndemnul pe care-l transmit cetățenilor din municipiul Deva și din întregul județ Hunedoara reprezentanții Consiliului județean Hunedoara care organizează, cu prilejul sărbătorii de Sânziene, o petrecere specială dedicată marcării în județul nostru a Zilei Universale a iei, parte din tradiționalul port popular românesc.
Astfel, pe data de 24 iunie 2022, de la ora 14, sunteți îndemnați să îmbrăcați ia tradițională românească și veniți în Parcul Cetății din Deva pentru a sărbători împreună cu reprezentanții autorităților județene o zi specială – Ziua Universală a Iei – tradiţie românească de o frumuseţe unică.
Evenimentul este organizat de Consiliul județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara, împreună cu Centrul de Cultură și Artă (CCA) al județului Hunedoara și Asociația producătorilor de produse tradiționale și ecologice (APPTE) Hunedoara. ”Ziua Universală a Iei ne reamintește în fiecare an de cămașa tradițională românească, obiect vestimentar cu care ne mândrim. Ea vorbește de la sine despre propriile noastre origini și rădăcinile pe care le avem. Ia scoate în evidență frumusețea, iar în ultimii ani a început să fie tot mai apreciată. Vă încurajăm să descoperiți tradițiile și obiceiurile specifice comunităților în care v-ați născut, în care locuiți sau de care sunteți legați sufletește”, a declarat Radu Barb, directorul DGAMPT Hunedoara.
Cu acest prilej, în Parcul Cetății din Deva va avea loc și un spectacol susținut de ansambluri folclorice din județul Hunedoara, cu tradiții, interpreți și muzică de calitate, produse tradiționale și voie bună. Își dau concursul: Ansamblul ”Ritmuri zărăndene” (coodonator: Gheorghe Diniș), Ansamblul ”Lelșana” (coordonator: Dorica Ungureanu), Ansamblul ”Hațegana” (coregraf: Vasile Enea), Școala Populară de Artă a Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara (coordonatori: prof. Mihaela Oprea, Cosmina Căpătan, Dora Kiss, Vanesa Dinu, Beatrice Herban și Miruna Vătămăniuc), Ansamblul Folcloric Profesionist ”Drăgan Muntean” (Coregraf: Mirtcea Resiga, Dirijor: Gheorghe Cîlțea, Maria Bianca Puia, Ana Teodora Anuțoiu), maestrul Pera Bulz (artist declarat tezaur uman viu al județului Hunedoara) și rapsodul popular Ovidiu Olari.
Participarea publicului la acest eveniment este gratuită și binevenită.