Ce amenzi se dau pentru folosirea incorectă a voucherelor sociale?

Românii care beneficiază de vouchere sociale pot primi amenzi usturătoare dacă nu respectă regulile de folosire a acestora, transmite Realitatea Plus. Totul după ce Guvernul a stabilit sancțiuni pentru persoanele care nu folosesc corespunzător tichetele în valoare de 250 de lei.

Astfel, banii de pe carduri vor putea fi cheltuiți de români doar pentru alimente de bază sau hrană caldă. Dacă cei 250 lei vor fi folosiți în alt scop, românii riscă amenzi enorme. Pentru vânzarea vocherelor în schimbul unei sume de bani, românii pot primi o amendă cuprinsă între 7.650 lei și 10.200 lei. Și firmele sau cantinele care vor oferi bani în schimbul voucherelor vor primi amenzi cuprinse între 7.650 lei și 10.200 lei

Totodată, unitățile care vând produse persoanelor ale căror vouchere nu le aparțin pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 10.200 și 17.650 lei, iar firmele emitente care nu alimentează la timp cardurile, spre exemplu, riscă amenzi de până la 35.700 de lei. Firmele emitente care nu alimentează la timp cardurile pot primi o amendă de 35.700 lei.

Peste 2,5 milioane de români vor tichete pentru achiziția de produse alimentare și mese calde. De săptămâna trecută a început distribuirea cardurilor, cu o întârziere de peste o săptămână. Sumele de 250 de lei se vor acorda o dată la două luni, până la finalul anului.

Pe lista celor peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale, conform OUG nr.63/2002, se află:

pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Calendarul distribuţiei voucherelor prevede încărcarea acestora o dată la două luni, în patru tranşe (iunie – iulie, august – septembrie, octombrie – noiembrie, decembrie 2022 – ianuarie 2023), reprezentanţii MIPE având în vedere ca la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranşe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziţionarea alimentelor şi meselor calde.

În data de 17 mai, MIPE a semnat contractele cu instituţiile private care au câştigat achiziţia directă şi se vor ocupa de emiterea cardurilor: Edenred, Sodexo şi UpRomania, livrarea către beneficiari fiind asigurată de Compania Naţională ‘Poşta Română’, cu care s-a semnat ‘Convenţia de etichetare, colectare şi distribuţie a tichetelor sociale emise pe suport electronic’ în data de 18 mai. Mecanismul de distribuire prevede trei etape, respectiv emiterea cardurilor de către unităţile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), distribuirea prin intermediul CN Poşta Română şi încărcarea valorică a cardurilor.

Sursa – ziarulunirea.ro