Noi modificări importante în Codul Rutier: Viitorii șoferi români sunt vizați
Conform unui proiect de lege pus în dezbatere la Senat, se are în vedere modificarea Codului rutier, astfel încât examenul pentru obținerea permisului de conducere să se poată susține oriunde în țară, nu doar în localitatea sau regiunea de domiciliu.
Susţinerea examenului pentru obţinerea permisului de conducere se va putea face la orice autoritate competentă de pe teritoriul României, nu doar la “autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința”, așa cum stabilește acum Codul rutier.
Schimbarea apare în proiectul de lege aflat în dezbaterea Senatului și care vizează modificarea condițiilor prevăzute acum de Codul rutier (OUG 195/2002) pentru obținerea permisului de conducere.
Eliberarea permisului de conducere se va face, în mod evident, tot în locul în care se va susține examenul.
În plus, prin proiectul de față se dorește scurtarea perioadei necesare obținerii dreptului de a conduce, ce include școala de șoferi, adică pregătirea teoretică și cea practică, și examenul pentru obținerea permisului, cu cele două probe ale sale: proba teoretică, numită, în mod curent, sala, și proba practică, cunoscută sub numele de traseu.
Concret, față de regulile din prezent, potrivit proiectului, cei interesați de obținerea permisului auto nu vor mai trebui să termine școala de șoferi (cu cele două componente – teoretică și practică) înainte de susținerea examenului, ci vor putea susține sala imediat după încheierea pregătirii teoretice și vor putea să facă pregătirea practică până la data programată pentru susținerea traseului, adică între cele două probe de examen.
După cum apare în proiect, începerea pregătirii practice o vor putea face doar cei admiși la examenul teoretic. “Cursurile de pregătire practică în vederea obţinerii permisului de conducere, corespunzător categoriei de permis solicitat, pot începe şi după ce candidatul a fost declarat «ADMIS» de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoştinţelor”, scrie, mai exact, în document.
Astfel, potrivit inițiatorilor, s-ar reduce perioada necesară obținerii permisului auto, care acum e foarte mare, deoarece, în multe cazuri, programarea traseului se face la câteva luni distanță de la promovarea sălii, iar candidații ar fi mai pregătiți la traseu și astfel ar crește rata promovabilității, ținând cont că pregătirea practică s-ar face mai aproape de examen.
Nu în ultimul rând, proiectul prevede că, la susținerea probei practice, în mașină se va afla, alături de polițist și candidat, și instructorul acestuia din urmă. Avantajele acestei schimbări ar fi trei, după cum susțin inițiatorii:
nu va mai fi necesară prezența unui alt martor în timpul examinării, așa cum e acum;
prezența instructorului în mașină ar putea reprezenta un sprijin de ordin psihologic pentru candidați;
instructorii vor putea evalua direct comportamentul elevilor pe parcursul examinării și vor putea adapta metodele de pregătire a acestora.
Sursa: bugetul.ro