„Auzi, Mărie, lasă tiglăzău’

Și pune tanieru odat pă masă,

Să nu scobor din cer pă Dumniezău,

Că îs flămând și vreu să merg la coasă.

Adu tolceriu, merg după rachiu!

Întinde mâna-n scrin și dă-mi și-o cană,

Vreo șasă oauă să mănânc când viu,

Și lângă crumpeni pune niște slană.”

„Trăznească-vă odată beutura!”,

Pufnea Maria-n gândurile sale,

„Că o să mi se umple-ndată bătătura

De niște puturoși la guri cu bale.”

Lăsă Măria jaru-n tiglăzău

Și rufele stropite într-un coș

Și înjură și ea de Dumnezău

Și pregăti mâncarea pentru moș.

Aduse moșu-n cană niște deți,

Dar se cinstise-n beci cu un păhar

Când auzi: „vezi de te-mbeți

N-o să ajungi la cucuruz, colo-n în hotar”.

Tăia Ion din slană cu o brișcă,

Mușca din ceapa sparta și-ntreba:

„Mărie, ceapa-i degerată, că nu pișcă?

Și ia mai toarnă în pahar, c-aș bea!”

Mâncă și crumpenii, și ouăle și slana,

Bău Ion pălincă, niște deți,

Dar cum i se îngreunase geana

Se ridică proptindu-se-n pereți.

Măria, înciudată suduia de zor,

Ion se mai propti o dată-n masă:

„Nu vezi, muiere, că afara-i nor?

Mă duc eu altă dat’ la coasă!”