La mare cu buzunarele goale: Preţurile pe litoralul românesc cresc simţitor de la o săptămâna la alta
Preţurile pe litoralul românesc cresc de la o săptămâna la alta, iar de la 1 iulie ne aşteaptă un alt val de scumpiri. În plin sezon estival, tarifele pentru o noapte de cazare pe litoral vor fi duble.
Cine şi-a rezervat concediul din timp e norocos: tarifele încep să crească o dată cu apropierea vârfului de sezon.Oana Tănase – manager hotel 3 stele: O cameră ajunge de la 290 la 330 de lei pe noapte, cu mic dejun inclus.
Raluca Bratu – manager hotel 3 stele: La ce grad de ocupare vă aşteptaţi weekendul acesta? Ne aşteptam cam la 80%, un grad de ocupare.
La resorturile de 4 și 5 stele pretențiile cresc şi costă. Aici, preţurile sunt deja majorate şi vor rămâne aşa până la sfârşitul lunii. Turiştii plătesc pentru o noapte de cazare între 500 și 1.500 de lei.
Silvia Vornic – manager resort 4 și 5 stele: În această perioadă depinde, foarte mult, de componenţa familiei, regimul de masă selectat. Aş menţiona, totuşi, că în acest an am extins perioada de extrasezon până în 30 iunie, aşadar tarifele sunt mai avantajoase faţă de anul trecut.
La hotelurile de 5 stele, băutura este la discreţie pe plajă.
Florentin, barman: Cel mai des se consumă ginul tonic, ăsta este băutura verii.
Următorul val de scumpiri va fi la 1 iulie când tarifele vor crește iar, chiar şi cu 40% la sută.
Andreea Filip, reporter Observator: O astfel de cameră la un resort de cinci stele din staţiunea Mamaia Nord, cu terasă cu vedere frontală spre mare, dar şi jacuzzi în cameră, costă acum 1.000 de lei. În plin sezon, însă, tariful va fi dublu.
Corina Martin, agenție de turism: Pentru cei care încă nu au făcut rezervări, îi îndemnăm să se îndrepte spre agenţiile de turim.
Turistă din Timişoara-reporter: Câte zile staţi la mare?
– Două săptămâni. Super. E cald, apa e caldă, totul e super. Ce buget ar fi pentru cele două săptămâni? În jur de 8.000 de roni.
Turiști: Acum, de când cu inflaţia asta, nu mai ştim ce o să fie. Trebuie să ne bucurăm de ziua de astăzi. Trebuie să ne simţim bine şi am venit la plajă şi la soare.
– Comparativ cu perioada din full sezon, cred că cu 20-30% mai ieftin.
Andreea Filip, reporter Observator: În următoarele două zile chiar şi la malul mării sunt aşteptate temperaturi caniculare, chiar şi de 30 de grade Celsius. Însă, ca de fiecare dată, aici briza este cea salvatoare.
Chiar dacă preţurile devin incendiare, vestea bună este că şi sfârșitul de săptămână vine cu temperaturi perfecte pentru plajă şi distracţie la malul mării.
Sursa: observatornews.ro