În perioada 16-19 iunie 2023, la Sarajevo, în Bosnia-Herțegovina, a avut loc Adunarea Generală a Asociației Internaționale a Flotei (IATR), cea mai importantă organizație a plutașilor din întreaga lume, eveniment la care au luat parte reprezentanții unui număr de 14 cluburi de plutărit din 7 țări. Între aceștia s-a numărat și o delegație de 7 persoane, reprezentând Asociația ”Petro Aqua” din Valea Jiului, în frunte cu președintele acesteia, pasionatul plutaș și promotor al plutăritului din România, Imre Szuhanek.
Asociația ”Petro Aqua” este deja de ani buni membru al International Association of Timber Raftsman (IATR), asociație care reunește păstrători ai tradiției plutăritului din 22 de țări ale lumii, motiv pentru care delegația din România s-a bucurat de o atenție aparte în cadrul conferinței prilejuite de întâlnirea membrilor IATR, mai ales din partea reprezentantului gazdelor, Firket Pendek și a președintelui organizației, Frank Thile. Aceștia au apreciat activitatea Asociației ”Petro-Aqua” și implicarea acestora în redeschiderea unor noi căi de navigație cu pluta pe Mureș, în urma unui parteneriat de succes cu autoritățile locale din Alba Iulia. De altfel, în cadrul Adunării Generale a Asociației Internaționale a Flotei (IATR), municipiul Alba Iulia a fost primit ca membru cu drepturi depline în cadrul acestei organizații internaționale.
La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleșa care, în susținerea argumentelor privind aderarea Primăriei Alba Iulie la IATR a reliefat colaborarea excelentă cu membri Asociației ”Petro-Aqua”, colaborare care a început cu expediția ”Drumul Sării cu plutele de la Alba Iulia la Szeged” din 2008 și care a fost desăvârșită prin finalizarea investițiilor la amenajarea primului debarcader pentru plute pe râul Mureș la Ciugud (jud. Alba), inaugurat de curând în cadrul primei ediții a Festivalului Plutașilor de la Ciugud. La rândul său, președintele Asociației ”Petro Aqua”, Imre Szuhanek a vorbit în discursul său de susținere a candidaturii Primăriei Alba Iulia pentru aderarea la IATR despre tradiția plutăritului pe Mureș, arătând că istoria acestuia este adânc înrădăcinată în timp, în urmă cu peste 2000 de ani iar activitățile de plutărit pe Mureș au condus la dezvoltarea economică și socială a multor localități riverane Mureșului. În urma dezbaterilor și a votului, la propunerea Asociației ”Petro-Aqua” din Valea Jiului, Primăria municipiului Alba Iulia a primit un vot unanim din partea membrilor IATR, devenind membru al acestei asociații internaționale.
Potrivit reprezentanților Asociației ”Petro-Aqua” prezenți la această reuniune, pe ordinea de zi a Adunării Generale a Asociației Internaționale a Flotei (IATR) au figurat și alte puncte importante, cele mai importante decizii adoptate fiind mutarea sediului asociației în localitatea Magdeburg din landul Saxonia-Anhalt (Germania) sau prezentarea programului Zilelor Internaționale a Flotei, care vor avea loc în anul 2023 în Wolfratshausen (landul Bavaria din Germania).
Evident, lucrările Adunării Generale a Asociației Internaționale a Flotei (IATR) din acest an de la Sarajevo s-au încheiat cu o frumoasă călătorie cu pluta pe râul Miljacka.
Foto: facebook/Imre Szuchanek