Se fac pregătiri pentru prima ediție a concursului național de creație literară „Călanul Cultural”

Publicația on-line Info-Cultural (www.infocultural.eu) și Revista română pentru literatură și artă organizează prima ediție a concursului național de creație „Călanul Cultural”. Concursul se adresează tuturor categoriilor de vârstă, indiferent dacă au debutat sau nu editorial. La acest concurs pot participa toate persoanele fizice cu cetățenie română, indiferent de etnie, sex sau religie.

Premiile, care constau în publicarea celor mai bune creații literare și eseuri într-o serie de antologii ordonate pe secțiuni, poartă numele unor personalități născute și copilărite în orașul Călan din județul Hunedoara sau care au activat aici. Creațiile vor fi de asemenea publicate în Revista Română pentru literatură și artă.

Participanții au la dispoziție 4 secțiuni de concurs, după cum urmează:

  • Secțiunea Poezie. Se vor trimite maxim 10 creații literare.
  • Secțiunea Poezie Creștină. Se vor trimite maxim 10 creații literare (poezie creștină).
  • Secțiunea Proză. Se vor trimite maxim 3 creații literare. â
  • Secțiunea eseu. Se vor trimite maxim 3 eseuri, indiferent de temă.

Textele vor fi expediate, într-un singur fișier, pe adresa [email protected]. Data limită de primire a creațiilor este 1 octombrie.

Creațiile literare premiate în secțiunea poezie vor urma să apară în volum bilingv, în colaborare cu Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (Director: Prof. Dr. Lidia VIANU), un program masteral de doi ani, organizat în cadrul Facultății de Limbi şi Literaturi Străine a Universității din Bucureşti.

Astfel, pe cele 4 secțiuni de concurs vor fi acordate următoarele premii literare:

Secțiunea poezie:

  • Premiul pentru poezie „Ioan Gelu Crișan”;
  • Premiul pentru poezie „Ionel Amăriuței”;
  • Premiul pentru poezie „Harald Siegmund”;
  • Premiul pentru poezie „Silvia Pop”

Secțiunea poezie creștină:

  • Premiul pentru poezie „Traian Dorz”;
  • Premiul pentru poezie „Gheorghe Munteanu”;

Secțiunea proză:

  • Premiul pentru proză „Ada Orleanu”;

Secțiunea eseu:

  • Premiul pentru eseu „Romul Munteanu”;
  • Premiul pentru eseu „Victor Isac”;
  • Premiul pentru eseu „Nicolae Iordan”;
  • Premiul pentru eseu „Petru Șinca”;
  • Premiul pentru eseu „Ioan Opriș”;
  • Premiul pentru eseu „Maria Șinca”.

Organizatorii fac precizarea că Premiul „Ioan Opriș” este destinat doar eseurile care au ca temă creștinismul, istoria religiei sau Oastea Domnului iar Premiul „Maria Șinca” este destinat doar eseurile care au ca temă Feminismul.

Cine sunt, de fapt, personalitățile culturale care dau numele premiilor acestui concurs de creație?

Ioan Gelu CRIȘAN s-a născut în data de 15 aprilie 1961, în Călan. A publicat versuri și proză în: Algoritm LiterarCuib LiterarȘansaVisul, Cetatea CulturalăPoeziaFereastraClimate Literare, Onyx. Dăruiri Literare, Lada de zestre. În antologii literare: Freamăt de dor, Editura 3D, 2009; Însemne, Editura Docucenter, Bacău, 2010; Seminţe literare, Editura Pim, Iaşi, 2011; Cu fața spre oameni, Editura StudIS, Iași, 2016. Volume individuale: Acolo unde-s liberi inorogii, Editura Studis, Iași 2012; Din roșu crud spre alb incert, Editura Studis, Iasi 2013; Habar n-am, Editura Studis, Iași, 2014; Catrene în bucate și-mbucate, Editura Studis, Iași, 2015. Premiat la mai multe concursuri de creație.

Ionel Amăriuței. După studiile liceale urmate în orașul natal, își desăvârșește ca autodidact pregătirea culturală și estetică. Din 1953, se stabilește la Călan și lucrează toată viața ca muncitor necalificat, până la pensionarea din 1990. Debutul poetic se produce la revista Viața militară, în timpul stagiului militar. În anul 1972, debutează editorial cu volumul Claviaturi, apărut la Editura Litera. Este autorul volumelor: Vinovat de plecarea cocorilor, 1987, Editura Litera, Privind printr-un ochean întors, Editura Călăuza, 1999, Silabe, Editura Călăuza, 2005 ș.a. A colaborat cu versuri la reviste literare precum: România literară, Orizont, Transilvania, Astra, Familia, Tribuna, Steaua, Ateneu, LiteratorulConvorbiri literareRitmuri hunedoreneOrient LatinOpinii culturale, Observator (München), Oglinda literarăCuvântul liberScânteia etc. A fost cetățean de onoare al județului Hunedoara.

Harald Siegmund. Născut pe 19 martie 1930 în Brașov, ca fiu al lui Friedrich și Ana. S-a mutat la scurt timp după absolvirea studiilor teologice în Batiz, Călan, unde a fost pastor evanghelic între 1954 -1958. A debutat cu versuri în revista Volkszeitung, la vârsta de 27 de ani, pe când slujea aici. Arestat și condamnat în procesul cunoscut și ca „procesul scriitorilor germani”. Motivul arestării sate s-ar fi datorat și unor sonete, în manuscris, găsite în locuința sa din Batiz. După eliberarea din închisoare, Harald Siegmund a trăit în Timișoara, în 1972 reușește să plece în Germania, stabilindu-se în München.”

Silvia Pop. S-a născut la 2 iunie 1937 în satul Nădăștia de Sus, Călan. Părinții: Ungur Gheorghe şi Maria (n. Stănculea), țărani. A urmat clasele primare în satul natal (1944-1948), cursurile școli gimnaziale la Hunedoara (1949-1951). Absolventă a Liceului Teoretic de Fete din municipiul Deva (1953) şi a Facultății de Filologie – Istorie – Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1959). Începând cu anul 1995 până la decesul ei, în luna iulie a anului 2018, a fost președinte al Despărțământului „Timotei Cipariu” Blaj al ASTREI; fondator şi redactor șef al revistei „Astra blăjeană” între 1996 -2018; fondator şi director al Editurii „Astra – Despărțământul Timotei Cipariu Blaj”, din 1999 până la decesul ei iulie în 2018.

Traian Dorz. Poet creștin, lider al Oastei Domnului, domiciliat în Călanul Mic, de unde a fost arestat în 1958 și unde urma să cumpere o locuință.

Gheorghe Muntean. Important și devotat membru al mișcării creștine Oastea Domnului. S-a născut în anul 1895, satul Batiz, orașul Călan, și a fost singurul fiu al părinților săi, Gheorghe și Firuța. În 1918 s-a căsătorit cu soția sa Maria, alături de care a avut patru copii. S-a înscris în Oastea Domnului încă din primii ani de la fondare și a fost unul dintre liderii ei în regiunea de vest. Colaborator cu versuri și informări/rapoarte despre activitatea Oastei Domnului în oficioasele asociației creștine. În 1935, cu sprijinul direct al preotului Iosif Trifa, a publicat volumul Isus
ne-mbie crucea
.

Ada Orleanu. După cel de-al doilea război mondial, la începutul anilor 1950, Ada Orleanu, scriitoare apreciată și premiată de Eugen Lovinescu, s-a mutat în Călan, localitate în care a fost profesoară timp de opt ani. A predat la școala din Călan între anii 1950 și 1958, după 1958 dedicându-se mai mult scrisului, astfel că multe dintre romanele ei au fost scrise în cele două decenii în care a stat aici. Perioadă pe care o evocă în cartea Lumea prietenilor, capitolul „Vecinii de pe ulița mea”.

Romul Munteanu. Apreciat de mulți ca unul dintre cei mai iluștri critici literari români din secolul al XX-lea, Romul Munteanu s-a născut, a crescut și a copilărit în localitatea Călanul Mic.

Victor Isac. Președinte al tineretului universitar PNȚ. A fost arestat prima dată în 1945. Eliberat în anul 1948, printr-un decret de reducere a pedepselor, s-a reîntors în comuna de baștină, Zlaști, Hunedoara, unde a continuat să fie supravegheat Securitate. Fără dreptul de a se angaja în municipiul Hunedoara, a găsit un post de profesor la școala din orașul Călan, unde timp de câteva luni a avut o relativă liniște. În perioada scurtă cât a predat în Călan a fost urmărit intens de Securitate și reținut, fără să fie condamnat, după cum reiese din memoriile unui fost elev al său, scriitorul Miron Scorobete, martor, în 1948, la arestarea sa din sala de clasă.

Nicolae Iordan. A urmat și a absolvit seminarul „Andreian” din Sibiu, secția pedagogică (1897-1900), luând diploma de învățător cu nota „Bine”. După absolvire a fost numit învățător provizoriu în UAT Călan, satul Batiz, județul Hunedoara, la școala primară confesională ortodoxă română în anul școlar 1899-1900, iar din 1900 ca învățător definitiv la aceeași unitate. Aici pune bază unei biblioteci școlare, raritate pe vremea aceea, după cum aprecia presa. A fost membru activ în numeroase societăți culturale, economice şi religioase: „Reuniunea femeilor rom ort. din Iosefin”; comitetul despărțământului „Astra” Sibiu; membru în comitetul de redacție al revistei „Vatra școlară”; membru în Comisia de sistematizare a planului orașului Sibiu etc. De asemenea, a fost președinte al Cercului Cultural Sibiu, de la înființarea instituției şi până la pensionare lui. Primul președinte al Asociației învățătorilor din județul Sibiu, ales în 1920.

Petru Șinca. Cu toate că s-a stins din viață în august 1916, Petru Șinca (n. 1853, Batiz – d. 1916, Batiz), absolvent al Seminarului teologic-pedagogic „Andreian” din Sibiu, preot paroh în satul natal, Batiz, membru în conducerea Institutului de Credit „Corvineana” din Hunedoara, o perioadă scurtă director, membru al Asociației Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, implicat în activitatea ei, reprezintă una dintre personalitățile direct legate de realizarea idealurilor naționale. Datorită lui Petru Șinca, mai multe dintre reuniunile Despărțământului ASTRA Deva s-au desfășurat, la începutul sec. al XX-lea, în Batiz. În 1877, acesta a luat parte la Războiul de Independență, iar în 1883 a fost numit capelan militar de clasa a II-a în Armata Română. Fiindu-i recunoscută și apreciată activitatea, autoritățile din Vechiul Regat, în eventualitatea intrării armatei ei în Transilvania, îi indicau numele printre oamenii de încredere pe care se putea baza.

Maria Șinca, născută Popovici, foarte implicată în activitatea Asociației Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român și în activitatea Reuniunii Femeilor Hunedorene, unde a fost afiliată încă de la fondare. A fost soția preotului Petru Șinca.

Ioan Opriș (n. 1907 – d.1996, Batiz, Călan). Copil sărac, crescut într-o în familie numeroasă, la 19 ani decide să se călugărească, mai apoi devine ucenic al preotului Iosif Trifa, în Sibiu, unde lucrează la librăria Oastei Domnului. Aici îl cunoaște pe Traian Dorz, care-i devine unul dintre cei mai buni prieteni. A colaborat cu articole în gazetele Oastei. Tată a 9 copii. A fost arestat după 1945 în două rânduri, fiind unul dintre liderii pe țară ai Oastei Domnului. A executat în total 7 ani de închisoare. A scris și versuri, unele dintre poeziile sale fiind și astăzi cântate în adunări creștine.