Purtată în festivităţi, ceremonii sau îmbrăcată zi de zi, bluza românească tradiţională sau ia a fost considerată un articol de îmbrăcăminte sacru, care a însoţit femeia de-a lungul vieţii ei. În trecut, însemnele magice, cusute cu grijă, cu fiecare împunsătură de ac, aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele, de farmece, de soarta rea. Tinerele moşteneau de la bunicile lor sau de la mamele lor nu doar arta meşteşugului popular, ci şi rugăciunile potrivite, care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor.

Pentru meşteşugirea iei, proporţiile sunt alese şi verificate cu atenţie de meşteşugar, iar locurile fiecărei broderii sunt stabilite cu stricteţe pentru a realiza opera cea mai importantă, opera a numeroase generaţii de femei. În conceperea iei, româncele au investit o parte din spiritul perfecţionist feminin, aspiraţiile lor spre frumuseţe, bunătate, fericire, iubire.

Motivele tradiționale care fac ca o bluză aparent banală să devină o adevărată operă de artă sunt încărcate de simboluri profunde. Indiferent de regiunea geografică din care provine, o ie spune o poveste.

Ia este o bluză, componentă a costumului tradițional românesc, purtată de femei. Este confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic. Este împodobită cu broderii în motive populare românești mai ales la mâneci, pe piept și la gât. Unele ii sunt împodobite și cu mărgele sau paiete.

Elementele de bază în compoziția iei sunt umărul (cusătura ce unește mâneca de părțile din față și spate ale iei), încrețul, altița (bandă lată, bogat decorată pe mânecă care este elementul definitoriu al modelului și care nu se repetă în nici o altă parte a iei), râurile (benzi drepte sau oblice pe piept și mâneci) și bibilurile sau cheițele (cusături de îmbinare a bucăților de material).

Modelele broderiilor și podoabelor diferă de la o zonă la alta pe meleagurile locuite de români de la Nistru până în Banatul sârbesc. În Moldova s-au purtat în special râurii costișați/ chezuri/ piezuri – adică oblici. În sud, s-au purtat râurii în șiruri verticale; fie multe și fine, ca în Râmnic sau Ilfov, fie râuri copleșitori, compuși din motive mari și late, cu nume specifice, pentru Muscel „codri”, „șerpeasca”, etc. Pe ambele maluri ale Oltului și în Oltenia, s-au purtat mai mult râurii „înfurcați” ca niște ramuri (furci) care pleacă dintr-un ax de simetrie numit „cosoi”. În Gorj apare tipul de râuri numiți „săbiate”; cosoiul dispare și fostele ramuri sunt acum benzi evidente, care se întâlnesc pe centrul mânecii, în unghi.

Dupa ce încrețul și-a pierdut rolul funcțional, a fost păstrat totuși ca bandă decorativă, aproape nelipsit în compoziția mânecii. Sunt excepții iile mai noi din Muscel și Prahova, unde râurii pleacă direct din altiță, repetând aceleași modele. Altă excepție sunt iile mai noi (1900) de pe Valea Oltului, unde toată mâneca este acoperită de broderie fină, numita „tablă”. Tot atunci iile din sud s-au îmbogățit cu fluturi (paiete) și fir (metalic). În Bucovina s-au folosit mărgele – în special pentru a îmbogăți încrețul; dar apar și pe altițe câteodată.

Culorile joacă un rol aparte în costumul popular tradițional. Însemnătatea lor pe ie ține de regiunea din care provin cei care o poartă dar, mai ales, de vârstă și de rangul social. Spre exemplu, o tânără va purta culori vesele (roșu, galben, auriu), vii, în vreme ce ornamentele pompoase, cu multe mărgele și culori mai sobre (negru, verde, maro, argintiu, violet închis) le sunt rezervate doamnelor cu un statut social ridicat sau zilelor de sărbătoare. Culoarea roșie este simbolul sângelui, al vieții, al soarelui, al focului purificator, al iubirii și al bucuriei de viață.

Tonurile de galben pe ie transmit lumină, tinerețe, fericire, ospitalitate, recolte bogate. Verdele vorbește despre prospețime, frăgezime, reînnoirea naturii, speranță, fertilitate, precum și despre lanurile roditoare. Albastrul și argintiul arată vitalitatea, frumusețea apelor curgătoare, a cerului senin de vară. Tonurile violet ne trimit cu gândul la încredere, răbdare și stăpânirea de sine. Negrul, atât de prezent în portul popular, exprimă trăinicia, eternitatea, statornicia. Combinațiile de roșu cu maro arată că posesoarea de ie vine dintr-o regiune muntoasă.

Simbolurile ornamentelor cusute pe ie sunt variate: geometrice, vegetale, animale, antropomorfe, cât şi religioase. Iată ce înseamnă fiecare linie:

• linia dreaptă verticală = viaţa
• linia dreaptă orizontală = moartea
• linia dublă dreaptă = eternitatea
• linia cu dreptunghiuri = gândirea şi cunoaşterea
• linia uşor ondulată = apa, purificarea
• spirala = timpul, eternitatea
• dubla spirală = legatura dintre viaţă şi moarte
• copacul sau ramurile = trăinicie, înțelepciune, renaștere

Ziua Universală a Iei a fost iniţiată de comunitatea La Blouse Roumaine pe 7 ianuarie 2013 şi a devenit în scurt timp un eveniment global, sărbătorit pe 6 continente, în peste 50 de ţări.