Cei care dețin funcții de conducere și ies la pensie nu vor mai putea deține funcția și după pensionare: Proiect de lege

Așadar, propunerea legislativă privind unele măsuri pentru continuarea activității pe funcții de execuție de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare prevede, în expunerea de motive, că:

În expunerea de motive a noii inițiative legislative se spune că: „[…] prin reglementarea poziției pe care o persoană ce atinge vârstă de pensionare pe care o poate deține în cadrul unei instituții, se asigura o piață a muncii echitabilă, în care un salariat nu poate dispune de mai multe beneficii, în detrimentul altora. Interzicerea ocupării unei funcții de conducere odată atinsă vârstă de pensionare reduce din aceste beneficii nelimitate, care se cumulează pentru această categorie a cetățenilor. Conform acestui principiu de echitate, în majoritatea statelor europene se trasează o distincție clară între statutul de persoană pensionată și angajată, în ideea restrângerii acestui dublu privilegiu. Măsură vine astfel în consonanță cu politicile din alte state membre ale Uniunii Europene (eg. Franța, Belgia), în care chiar și posibilitatea cumulului pensiei cu salariu este strict Iimitată și reprezintă mai degrabă o excepție.”

Mai departe, tot în expunerea de motive se mai spune că „inițiativa legislativă își propune să remedieze tocmai aceste inconsistențe prezente în societatea românească, inconsistențe care afectează accesibilitatea Ia oportunități în relațiile de muncă a categoriei active pe piață, dar și să asigure o echitate și să elimine mecanismele utilizate în practică de anumite persoane, astfel încât să își extindă într-un mod dezechilibrat în raport cu ceilalți, avantajele și beneficiile provenite din statutul Ior ca angajați.”

În același document oficial se mai explică și faptul că: ”Angajații mai tineri reprezintă idei mai noi și abordări mai adecvate timpurilor noastre. Tinerele talente sunt ținute în șomaj sau duc lipsă de oportunități de promovare din lipsa de posturi disponibile, în mod nedrept, atunci când angajații cu experiență păstrează locurile de muncă și influență în cadrul unor instituții publice. Schimbarea legislativă propusă prezintă o obligație de a introduce o nouă energie și inovație”.

Dacă legea va intră în vigoare, art. 1 Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial aI României, Partea I, nr. 345 din 18 Mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

  1. Art. 56, alin. (4) se modifică, având următorul conținut:

Pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a conditțillor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menținut în activitate până la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă.

  1. La Art. 56, după alin.(4) se introduce un aIineat nou, alineatul (41-) cu următorul conținut:

Salariatul care optează pentru continuarea activității conform Art. 56, alin (4) și desfășoară activități remunerate din fonduri publice în condițiile legii, nu pot deține funcții de conducere.

Sursa: dcbusiness.ro