Hunedorenii au sărbătorit și la Deva, Sânzienele, în ie, cu mândrie !

Peste tot, în județul Hunedoara, Ziua Universală a Iei a fost sărbătorită, de Sânziene, așa cum se cuvine, de oameni care îndrăgesc tradițiile autentice românești și portul național. În Capitala județului, la Deva, Parcul Cetății s-a transformat într-o frumoasă ”paradă” a celor mai frumoase cămăși cu altiță, iar mulți dintre participanți i-au adăugat acesteia toate celelalte elemente vestimentare ale portului popular tradițional din Ținutul Pădurenilor, din Țara Hațegului, Tara Zarandului ori din Ținutul Orăștiei și Ținutul Momârlanilor, punând astfel în evidență, încă o dată, zestrea atât de bogată a tradițiilor de pe meleagurile hunedorene.

Ziua Universală a Iei a fost marcată la Deva printr-un eveniment în aer liber organizat de Consiliul Județean Hunedoara, cu implicarea Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, a Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și a membrilor Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice din județul Hunedoara. Sute de oameni au răspuns invitației organizatorilor de a participa la acest eveniment, organizat în premieră, purtând ie, cu mândrie, îndemn care a dat de altfel și titlul acestei manifestări.

Organizatorii au pregătit pentru acest eveniment și un spectacol artistic pe măsură, în care pe scenă au urcat păstrători ai tradițiilor populare hunedorene și artiști de renume ai folclorului românesc, de la artiștii din Ansamblul ”Ritmuri zărăndene” (coodonator: Gheorghe Diniș), Ansamblul ”Lelșana” (coordonator: Dorica Ungureanu), Ansamblul ”Hațegana” (coregraf: Vasile Enea), Școala Populară de Artă a Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara (coordonatori: prof. Mihaela Oprea, Cosmina Căpătan, Dora Kiss, Vanesa Dinu, Beatrice Herban și Miruna Vătămăniuc), Ansamblul Folcloric Profesionist ”Drăgan Muntean” (Coregraf: Mirtcea Resiga, Dirijor: Gheorghe Cîlțea, Maria Bianca Puia, Ana Teodora Anuțoiu) și până la maestrul Pera Bulz (artist declarat tezaur uman viu al județului Hunedoara) și îndrăgitul rapsod al folclorului hunedorean Ovidiu Olari.

În plus, oamenii au putut admira și cumpăra o serie de produse autentice românești, produse de meșteri ai artei și gastronomiei tradiționale, reuniți în Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice din Județul Hunedoara.

În rândul celor care au ales să petreacă sărbătoarea Sânzienelor în ie, cu mândrie, s-au numărat și liderii administrației județene. Președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor s-a declarat absolut încântat de reușita acestui eveniment. ”Evenimentul pe care l-am organizat la Deva, de Ziua Universală a Iei, a fost un bun prilej de întâlnire cu producătorii locali și cu artizanii hunedoreni veniți în Parcul Cetății. Pe unii dintre ei i-am mai întâlnit și cu ocazia altor evenimente, iar acum m-am bucurat de revedere. Cu alții, m-am văzut pentru prima dată și m-am bucurat să-i cunosc. Am stat de vorbă pe îndelete despre munca lor și despre imensa satisfacție pe care o au atunci când le sunt cumpărate și lăudate produsele, dar și despre cum am putea să-i ajutăm să fie mai vizibili. Merită toată atenția și prețuirea noastră, pentru că ei sunt păstrătorii tradițiilor și își promovează zonele natale cu tot ce au ele mai frumos, de la meșteșuguri, artizanat, grădinărit, până la gastronomie. Împreună cu publicul prezent, am asistat și la spectacolul pregătit pentru această frumoasă zi de sărbătoare. Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală Administrare Monumente și Promovare Turistică și Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, cu participarea Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice din Județul Hunedoara, a reușit să ofere hunedorenilor o după-amiază de neuitat”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.

Alături de Laurențiu Nistor, la eveniment au venit îmbrăcați ”corespunzător” în frumoase porturi populare și mai mulți dintre consilierii județeni, reprezentanți ai aparatului administrativ și instituțiilor din subordinea CJH, iar acestora li s-au alăturat și oameni politici, precum deputații Natalia Intotero sau Ilie Toma.

Mulțumit de succesul acestui nou eveniment organizat și cu implicarea Direcției Generale pentru Administrare a Monumentelor și Promovare Turistică a județului Hunedoara, s-a declarat și directorul acesteia, Radu Barb. ”Am sărbătorit „Ziua Universală a Iei” printr-un eveniment care a adus împreună în Parcul Cetate din Deva ansambluri din diferite zone ale județului Hunedoara, artiști, producători locali, artizani și oameni care iubesc tradițiile noastre. „În ie, cu mândrie!” eveniment organizat de Consiliul județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara și Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice Hunedoara, a fost ocazia perfectă pentru a celebra acest obiect vestimentar extraordinar, ia noastră românească, și pentru a-i acorda importanța pe care o merită. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment și celor care i-au dat viață prin implicare și participare”, a declarat Radu Barb, director al DGAMPT Hunedoara.