O nouă promoție de absolvenți ai Universității din Petroșani se alătură celor care au dus mai departe spiritul școlii de învățământ superior din Valea Jiului în cei peste 70 de ani de existență ai acesteia.
Pentru a răsplăti o generație extraordinară, care a trecut cu succes peste perioada grea a pandemiei și a școlii online, obținând rezultate bune și foarte bune la examenul de licență, conducerea Universității din Petroșani a pregătit o festivitate de absolvire de excepție, care să le reamintească momentele frumoase petrecute în perioada studenției acum, când se pregătesc să pășească, cu mândrie, pe noul drum care li se așterne în față, unul cu multe provocări, dar și oportunități, în societatea de azi, aflată într-o permanentă schimbare.
La Petroșani, ceremoniile de absolvire vor avea loc pe parcursul a trei zile, între 4 și 6 iulie 2022, studenților absolvenți de la fiecare din cele trei facultăți componente Universității din Petroșani, fiindu-le dedicată câte o zi festivă.
Primii care vor sărbători absolvirea studiilor universitare sunt studenții de la Facultatea de Mine. Aceștia sunt invitați luni, 4 iulie 2022, ora 12,00 în Aula Magna a Universității, unde va avea loc decernarea diplomelor de absolvent, de către decanul Facultății de Mine, conf.univ.dr.ing. Csaba Lorinț. Marți, 5 iulie 2022, ora 12,00 Aula Magna a Universității din Petroșani găzduiește festivitatea de absolvire a promoției 2022 a Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică, diplomele de absolvent fiind înmânate celor în drept de către decanul Facultății IME, conf.univ.dr.ing. Ilie Uțu. Miercuri, 6 iulie 2022, ora 12,00 este rândul absolvenților de la Facultatea de Științe să-și primească diplomele care le atestă calitatea de absolvent de studii superioare, în cadrul unei festivități conduse de decanul Facultății de Științe, conf.univ.dr.ec. Imola Drigă.
La toate cele trei evenimente va fi prezent și rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Mihai. Acesta consideră că actuala generație de absolvenți merită cu atât mai mult acest moment festiv, cu cât este generația care a avut în față o viață de student atipică, generată de provocările pandemiei. ”Festivitatea de absolvire a studiilor universitare este, atât pentru studenții noștri, cât și pentru cadrele didactice, un moment de emoție aparte, iar ceremoniile din acest an sunt cu atât mai speciale cu cât ele aduc în atenție o generație deosebită de studenți, care au avut de înfruntat în perioada desfășurării studiilor academice, o serie de provocări dincolo de cele tipice statutului de student, generate de pandemie. Curajul și ambiția lor de a merge înainte, de a răspunde cu succes acestor provocări nemaiîntâlnite este admirabil și cu atât mai mult ne bucurăm că-l vom putea evidenția în cadrul unor festivități de absolvire care vor avea loc, din nou, în Aula Magna. Îi felicit, încă de pe acum, pe absolvenții noștri și le doresc mult succes în cariera profesională pe care o vor alege și, desigur, îmi doresc ca în ciuda vremurilor dificile prin care am trecut împreună sau poate tocmai din acest motiv, parcursul lor în viața de student al Universității din Petroșani să le rămână o amintire memorabilă”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.
Festivitățile de absolvire de la Universitatea din Petroșani sunt organizate de conducerea instituției academice în parteneriat cu Liga Studenților.
Odată cu festivitățile de absolvire a unei noi generații de studenți ai școlii de învățământ superior din Valea Jiului, Universitatea din Petroșani se pregătește și pentru deschiderea primei sesiuni de admitere pentru anul universitare 2022-2023, care începe tot pe 4 iulie 2022.