Vânzările online în România au reprezentat aproape jumătate din totalul realizat la nivelul Europei de Est: Afaceri de peste 6 miliarde de euro
După ce în perioada pandemiei de COVID-19 a reprezentat pentru mulți oameni principala sursă de aprovizionare, comerțul electronic a demonstrat că a devenit și mai ferm ancorat în economie și societate, se arată în Raportul 2022 privind comerțul electronic european publicat de către Ecommerce Europe și EuroCommerce.
În România, cifra de afaceri a comerțului electronic a fost estimată la 6,2 miliarde de euro în 2021, în creștere cu 11% față de 2020, iar pentru 2022 sectorul este estimat să crească cu 13%, până la 7 miliarde de euro. Astfel, vânzările realizate în România au reprezentat anul trecut aproape jumătate din totalul realizat la nivelul Europei de Est, estimat la 14 miliarde de euro.
„Raportul Ecommerce Europe reprezintă o confirmare a faptului că România este un hub al comerțului electronic în regiune. Sectorul comerțului electronic din țara noastră însumează aproape jumătate din întreaga cifră de afaceri a comerțului electronic din Europa de Est, estimată la 14 miliarde de euro. Prin soluțiile pe care le-a adus în viețile oamenilor în ultimii doi ani, comerțul electronic și-a demonstrat din plin utilitatea, fiind de multe ori singura soluție accesibilă pentru cumpărături, în timpul restricțiilor. În aceste zile marcate de majorări ale prețurilor la combustibili și inflație crescută, comerțul electronic vine din nou cu o serie de servicii care îi ajută pe oameni să economisească bani și să navigheze mai ușor acest context incert. Principalii jucători din piață au realizat investiții semnificative în ultimii ani, pentru a-și spori capacitatea de procesare și viteza de livrare, precum și a crește gama de produse astfel încât să răspundă nevoilor consumatorilor. Cu deschidere și implicare din partea tuturor celorlalți factori interesați să pună umărul la dezvoltarea economiei digitale, putem susținere tot mai multe IMM-uri să vândă online atât în țară, cât și în afara ei, astfel încât să putem vedea o creștere economică și bunăstare”, a declarat Florinel Chiș, director executiv al Asociației Române a Magazinelor Online, membră a Ecommerce Europe.
Luca Cassetti, Secretarul General al Ecommerce Europe, a declarat: „În ultimii doi ani, retailerii au câștigat multă experiență în digitalizare. Această accelerare a fost împinsă semnificativ de contextul pandemic, timp în care comerțul electronic și retailul au jucat un rol esențial. Aceste evoluții sunt reflectate în acest raport. În 2022, Europa a devenit, din păcate, scena unui conflict major. Deși încă greu de evaluat, războiul din Ucraina va avea consecințe majore asupra economiei europene, precum și asupra piețelor de comerț electronic. Mulți dintre membrii noștri au raportat deja scăderi ale puterii de cumpărare și ale încrederii consumatorilor, în principal din cauza prețurilor ridicate la energie, inflației și incertitudinii cu privire la viitor. Facem apel la statele membre ale UE și factorii de decizie politică să sprijine economia și cetățenii Europei în aceste vremuri dificile, continuând în același timp să lucreze pentru un cadru legislativ pregătit pentru viitor, potrivit pentru retailul omnichannel”.
Christel Delberghe, Director General EuroCommerce, a declarat: „Sectorul retail și en gros se transformă semnificativ pentru a deveni mai digital, mai durabil și pentru a atrage noi talente. Estimăm că întreprinderile vor trebui să-și dubleze investițiile până în 2030 pentru a realiza cu succes această transformare. A avea o prezență digitală devine o chestiune de supraviețuire pentru multe companii. Clienții noștri se așteaptă să oferim o experiență fără egal, oferind diverse variante de interacțiuni online și offline. Sprijinirea digitalizării IMM-urilor va necesita suport dedicat, consultanță tehnică și creșterea gradului de conștientizare a diferitelor instrumente pentru a facilita prezența online. Vom monitoriza cu atenție implementarea și punerea în aplicare a Agendei digitale a UE pentru a ne asigura că Europa oferă un mediu propice inovației, asigurând în același timp o concurență loială.”
Raportul 2022 privind comerțul electronic european a fost pregătit de Centrul pentru Perspectivă de Piață al Universității de Științe Aplicate din Amsterdam la solicitarea Ecommerce Europe și EuroCommerce.
Pentru a descărca versiunea simplă a raportului, vă rugăm să accesați aici.
Ecommerce Europe este vocea sectorului european de comerț electronic și reprezintă, prin intermediul asociațiilor sale naționale, peste 150.000 de companii care vând bunuri și servicii online consumatorilor din Europa. Ecommerce Europe acționează la nivel european pentru a ajuta legiuitorii să creeze un cadru mai bun pentru comercianții online, astfel încât vânzările acestora să poată crește în continuare.
EuroCommerce este principala organizație europeană ce reprezintă sectorul de retail și en-gros. Membrii săi includ federații naționale de comerț din 31 de țări, cele mai mari 27 de companii de vânzare cu amănuntul și en-gros din Europa și federații care reprezintă sectoare specifice de comerț, ce numără în total aproximativ 6 milioane de companii.
Sursa: dcbusiness.ro