luni, iulie 4th, 2022

 

Elevii de 10 din județul Hunedoara, premiați pentru excelența la învățătură

Cinci elevi de nota 10, o olimpică internațională și profesoara sa au fost recompensați de către Consiliul Județean Hunedoara, pentru rezultatele excepționale obținute la examenele naționale și la olimpiadele internaționale la care au participat în acest an. Pentru a face posibil acest lucru, președintele CJH, Laurențiu Nistor a convocat luni, 4 iulie 20022, o ședință extraordinară a forului județean, în care consilierii județeni au aprobat alocarea sumei de 40.000 de lei net pentru premierea performerilor. La eveniment au fost invitați să participe și beneficiarii direcți ai acestei hotărâri a ConsiliuluiCItește mai departe


”Gaudeamus igitur” pentru o nouă generație de absolvenți ai Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani

Imnul studențesc ”Gaudeamus igitur!” a răsunat luni, 4 iulie 2022 în Aula Magna a Universității din Petroșani, pentru o nouă generație de absolvenți ai Facultății de Mine, a 72-a din istoria școlii superioare de învățământ tehnic din Valea Jiului. Nu mai puțin de 167 de absolvenți ai ciclului I  de licență și alți 163 absolvenți ai ciclului II  de master, prezenți în mare parte la festivitatea de absolvire, îmbrăcați în eleganta ținută cu robă și tocă, au fost aplaudați la scenă deschisă de colegi, familie și prieteni, dar și deCItește mai departe


Ce mâncăm la mare: Aproape 150 de kilograme de alimente improprii pentru consum au fost confiscate pentru a fi distruse

În prima săptămână de controale făcute în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2022, inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat amenzi în valoare de peste 440.000 de lei.Aproape 150 de kilograme de alimente improprii pentru consum au fost confiscate pentru a fi distruse. 200 de unități controlate „Inspectorii care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2022, în prima săptămână de activitate, au verificat 200 de unităţi de alimentaţie publică şi de vânzare cu amănuntul de pe litoral. Cu prilejul acestor controale, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţaCItește mai departe


Pensii 2022: Noua adeverință care trebuie completată pentru ca dosarul de pensionare să nu fie respins

Legea 76/2022, emisă anul acesta, stabilește că la dosarul de pensionare să fie adăugată o nouă adeverință care va fi eliberată de angajatorul la care solicitantul lucrează în momentul în care acesta își depune dosarul de pensionare. Această adeverință oferă datele de contact ale angajatorului care trebuie informat de către Casa de Pensii cu privire la emiterea deciziei de pensionare a angajatului, document care trebuie trimis respectivei companii în termen de maxim 5 zile de la emiterea deciziei de pensionare. Măsura legislativă ar trebuie să elimine situațiile în care unCItește mai departe


Cât curent consumă laptopul: Cum poți face economii la energie electrică

Laptopul consumă aproximativ 80 de wați pe oră, adica are un consum pe ora de 0.080 kWh. Timp de 8 ore, consumul este de aproximativ 0.640 kWh. Pentru o lună, ajunge la 19.2 kWh.Luând în calcul un cost pe 1 kwh de 0.8 lei, rezultă că, pe lună, costul este: 19.2 x 0.8 lei = 15,36 lei pe lună, scrie gândul.ro. Cu toate acestea, nu laptopul este cel mai mare consumator de energie electrică dintr-o gospodărie. Potrivit Institutului pentru Diversificare și Conservare a Energiei (IDAE) din Spania, frigiderul conduce înCItește mai departe


Amenzi de MII de lei pentru graffiti pe clădiri sau garduri. Legea, adoptată de Parlament

Un proiect de lege care prevede majorarea amenzilor pentru cei care vandalizează, a fost adoptat de Camera Deputaților. Dacă legea va fi promulgată, sancțiunile pot ajunge până la șase mii de lei. Deși, oriunde îți arunci ochii prin București vezi graffiti pe clădiri, în sectorul 1 al Capitalei Poliția locală a dat anul trecut doar trei amenzi.Desenarea gardurilor și pereţilor unor clădiri reprezintă artă stradală doar dacă este făcută cu acordul proprietarilor. Altfel, este considerată vandalism și se pedepsește. Iar amenzile s-ar putea ridica, în curând, până la 6 miiCItește mai departe


Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni, în HUNEDOARA. Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până luni seara

ANM a emis o atenționare de tip COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în tot județul Hunedoara și alte județe din țară până luni la ora 21.00.În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată local în zonele de munte, în vestul și nordul Munteniei, în Transilvania și sudul Banatului. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp.CItește mai departe


Consiliul județean Hunedoara / Comunicat de presă privind situația de la UPU-SJU Deva

Consiliul județean Hunedoara își cere scuze pentru disconfortul creat celor care au așteptat, ieri după-amiază, la urgența Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, mutată provizoriu în noul spațiu recent recepționat și destinat viitoarei Secții Spitalizare de Zi. În urma ploii torențiale de duminică după-amiaza, însoțită de vijelie, sistemul de drenare nu a făcut față cantității mari de apă căzută într-un timp scurt, ceea ce a avut ca și consecință inundarea intrării la UPU Deva. Conducerea Consiliului Județean Hunedoara a solicitat, de îndată, constructorului și proiectantului să găsească soluțiile tehnice pentruCItește mai departe


Seceta pune în dificultate activitatea Apa Serv dar nu afectează furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă în Valea Jiului

Temperaturile caniculare și lipsa precipitațiilor au condus deja la declararea anului 2022 drept anul cel mai secetos din istoria măsurătorilor meteorologice. În Europa efectele secetei își fac din ce în ce mai mult simțită prezența, Spania, Portugalia, Italia, Franța, Croația sau Grecia fiind țări în care efectele secetei se dovedesc a fi devastatoare, în diverse regiuni europene apa fiind raționalizată, iar furnizarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă a populației, restricționată la doar câteva ore pe zi. Situații similare se înregistrează deja, din nefericire, și în România, îndeosebi în regiunileCItește mai departe


Lupeniul intră pe harta curselor de automobilism cu ”Trofeul Straja”, etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă

Pe lista evenimentelor prin care autoritățile locale din municipiul Lupeni încearcă să introducă stațiunea Straja și în circuitul turistic din sezonul de vară, din acesta an va face parte și un atractiv concurs de raliuri auto. Astfel, în urma unui parteneriat încheiat de Primăria municipiului Lupeni cu Federația Română de Automobilism Sportiv, Auto Bilic Brașov, Asociația Pro Straja și Consiliul județean Hunedoara, în vara aceasta, pe drumul județean care asigură accesul rutier din municipiul Lupeni în stațiunea Straja, va avea loc raliul auto ”Trofeul Straja”, acesta constituind o nouă etapăCItește mai departe


S-a deschis Via Transilvanica, traseul turistic care pune în valoare, pe 141 de kilometri, locuri de legendă din județul Hunedoara

Ziua de 2 iulie 2022 va rămâne, în mod cert, una de referință pentru județul Hunedoara, aceasta consemnând actul de naștere oficial al traseului turistic ”Terra Dacica”, parte din proiectul național ”Via Transilvanica” dezvoltat cu succes de Asociația Tășuleasa Social. Menit să pună în valoare locuri de o frumusețe desăvârșită, dar să aducă în atenție totodată tradițiile, istoria și oamenii speciali ai locurilor pe care le străbate, Via Transilvanica este este o cale de turism pedestru și ciclist ce străbate țara de la Putna lui Ștefan cel Mare până laCItește mai departe


Jandarm montan hunedorean, reprezentantul României la o conferință internațională a forțelor de ordine

Un jandarm hunedorean a reprezentat Jandarmeria Române, în cadrul unei importante activități de formare, care s-a derulat la finalul lunii iunie 2022, în Turcia. Plutonierul adjutant Bogdan Eugen a reprezentat Jandarmeria Română, la această activitate de formare în domeniul protecției mediului, organizată la sediul Gărzii de Coastă din Ankara, Turcia. La această activitate au participat reprezentanți ai mai multor state membre FIEP din Turcia, Italia, Spania, Muntenegru, Albania, Brazilia, Senegal, Bangladesh, Iordania, Palestina, Djibouti și, bineînțeles, România. Pe perioada cursului au avut loc dezbateri privind infracționalitatea de mediu, protecția viețiiCItește mai departe


Stelele FITS 2022 prezentate la Gala Celebrităților

Ne apropiem de finalul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Sâmbătă, 2 iulie 2022, în cetatea culturii vor fi omagiați unii dintre cei mai importanți creatori ai lumii, care au ales să-și lase numele în Sibiu, pe Aleea Celebrităților. Tot despre aceștia va fi vorba și la Gala Celebrităților, evenimentul de gală al ediției din acest an a FITS, în care alături de vedetele FITS 2022 vor fi prezenți, pentru un spectacol-eveniment și artiștii Muse Quartet și Varidance. Pe Aleea Celebrităților din Sibiu vorCItește mai departe


Întâlnire cu tema „Instrumente de dezvoltare teritorială GAL – ITI – Conurbația Jiului” la Consiliul Județean Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara a găzduit vineri, 1 iulie 2022, un atelier de lucru pe tema instrumentelor de dezvoltare teritorială de tip GAL – ITI – Conurbația Jiului, a proiectelor prioritare și a fondurilor care pot fi atrase prin intermediul diferitelor mecanisme financiare puse la dispoziție de Uniunea Europeană, Banca Mondială sau Guvernul României. La întâlnirea desfășurată în preambulul evenimentului GAL FEST au participat în calitate de invitați Sorin CHIRIȚĂ, consultant la Banca Mondială și președinte al Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene, Florin PĂSĂTOIU, Director Centrul pentru Politică ExternăCItește mai departe


Orpheus / O poezie de Mirela Cocheci

Apollo-i dăruise o liră fermecată, Înmărmurește clipa când strunele cuvântă, Când pietrele se mișcă, Olimpul se desfată, Blagoslovit de muze, Orpheus cântă, cântă…   Acordurile zboară, suave, măiestrite Și trilul îmblânzește orice sălbăticiune, Se-opresc argonauții, sirenele-s vrăjite, Ecourile lirei răzbat până-n genune.   Vrăjită fu și Nimfa și-i deveni soție, Dar șarpele, mușcând-o, a coborât-o-n gheenă, El, întorcând privirea, o îmbia să vie… Dar ea încremenise-n a hadesului trenă.   Zadarnic se oprise Sisif, cu stânca-n coame Și vulturii-ncetară din Prometeu a rupe, Uită Tantal, zadarnic, de sete și deCItește mai departe


Spectacol montat la Teatrul din Petroșani, prezentat la Festivalului Tinerilor Regizori

Spectacolul de teatru ”Viața e vis”, de Pedro Calderon de la Barca, montat pe scena Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani în actuala stagiune, sub bagheta tânărului regizor Tudor Antofie, va fi prezentat în cadrul Festivalului Tinerilor Regizori – Theater Networking Talents (TNT), care va avea loc la Craiova, în perioada 5-9 iulie 2022. Spectacole, dezbateri, ateliere, instalații urbane, concerte, vizionări de filme de scurtmetraj sunt doar o parte din activitățile ce vor avea loc în timpul Theater Networking Talents (TNT). Un număr de 14 tineri regizori vor urca pe scenaCItește mai departe


Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a devenit membru al rețelei Circostrada

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), prin Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) şi structurile sale asociate, a devenit membru al Circostrada, reţeaua europeană dedicată circului contemporan și artelor spectacolului de stradă. Anunţul oficial a fost făcut de către Stephane Segreto-Aguilar – Head of International Development at ARTCENA and Circostrada Network Coordinator, în 30 iunie 2022, în timpul sesiunii la care a participat online în cadrul Bursei de Spectacole de la Sibiu. Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul general al TNRS consideră acest lucru drept o mare onoare, atât pentruCItește mai departe