Imnul studențesc ”Gaudeamus igitur!” a răsunat luni, 4 iulie 2022 în Aula Magna a Universității din Petroșani, pentru o nouă generație de absolvenți ai Facultății de Mine, a 72-a din istoria școlii superioare de învățământ tehnic din Valea Jiului.
Nu mai puțin de 167 de absolvenți ai ciclului I de licență și alți 163 absolvenți ai ciclului II de master, prezenți în mare parte la festivitatea de absolvire, îmbrăcați în eleganta ținută cu robă și tocă, au fost aplaudați la scenă deschisă de colegi, familie și prieteni, dar și de cei care, pe tot parcursul anilor de studii, le-au fost dascăli în drumul lor spre obținerea statutului de inginer. Iar printre cei care au dorit să le transmită acum, la acest moment festiv, cuvinte de felicitare și mulțumire pentru efortul și abnegația de a duce la bun sfârșit un ciclu academic într-o perioadă marcată de atâtea și atâtea restricții, schimbări și provocări, s-au aflat membri ai conducerii Universității din Petroșani, începând cu rectorul Sorin Radu și prorectorii Maria Lazăr și Dan Codruț Petrilean, președintele Senatului universitar, Nicolae Pătrășcoiu și decanii celor facultăți din cadrul UPET, Imola Drigă (decanul Facultății de Științe), Ilie Uțu (decanul Facutății IME) și Csaba Lorinț (decanul Facultății de Mine), dar și numeroși alți membri ai corpului profesoral.
În cuvântul său de deschidere a festivității, rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin a ținut să reamintească faptul că Facultatea de Mine reprezintă ea însăși resursa primordială a învățământului superior din Valea Jiului, constituind piatra de temelie a Universității din Petroșani. ”Facultatea de Mine are de 72 de ani încoace și continuă să aibă un rol esențial în pregătirea de specialiști în inginerie, iar calitatea școlii tehnice superioare din Valea Jiului a fost, este și rămâne una recunoscută pe întregul mapamond. Avem o echipă de cadre didactice de excepție, avem o bază materială corespunzătoare și avem o seamă de absolvenți ai acestei facultăți care sunt specialiști în domeniul exploatării resurselor minerale până la cel mai înalt nivel. Sunt convins că și în rândul absolvenților promoției 2022 de la Facultatea de Mine vom regăsi, în timp, astfel de repere profesionale de calibru național sau internațional. Vă felicit pentru că ați avut curajul să alegeți o carieră în acest domeniu, pentru că ați avut încredere în Universitatea din Petroșani și vă invităm să rămâneți în continuare aici, pentru a vă desăvârși pregătirea academică, prin studiile de master și de doctorat, pentru că o carieră de succes se construiește cu o pregătire la cel mai înalt nivel profesional, iar România, Europa și întreaga lume are nevoie de astfel de specialiști, mai ales acum, într-un moment în care exploatarea resurselor minerale se dovedește a fi esențială pentru economia mondială și pentru viața oamenilor”, a spus prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.
Tot despre importanța exploatării resurselor minerale și rolul absolvenților Facultății de Mine în acest domeniu au vorbit și conf.univ.dr.ing. Nicolae Pătrășcoiu (președintele Senatului UPET) și prof.univ.dr.ing. Maria Lazăr (prorector al Universității din Petroșani), iar argumentele acestora în ceea ce privește rolul determinant al resurselor minerale în viața oamenilor au fost dublate de ”aplicația practică” a efectelor pe care le poate produce insuficiența ori lipsa unor resurse de acest fel, fapt resimțit de vorbitori dar și de auditoriu odată cu epuizarea rezervelor de Litiu din bateriile de alimentare ale microfonului de la tribună.
Pornind tot de la acest fortuit exemplu, conf.univ.dr.ing. Csaba Lorinț, decanul Facultății de Mine a arătat că în contextul geopolitic subliniat de conflictul militar din țara vecină este evident o dată în plus ceea ce știu studenții și ceea ce corpul profesoral al Facultății de Mine din cadrul Universității din Petroșani s-a străduit să arate sistematic de-a lungul deceniilor și anume faptul că omenirea este dependentă de resursele subsolului, sens în care orice statistică mondială am studia, ne va arăta creșterea exponențială a cantităților de substanțe minerale utile exploatate global. ”Știați că, numai de la începutul acestui an, în întreaga lume au fost exploatate resurse ale subsolului însumând peste 44.700.000.000 tone de resurse? Facultatea de Mine din Universitatea din Petroșani este singura instituție din întreg învățământul superior românesc abilitată să furnizeze servicii de educație și cercetare în domeniul minier, reprezentând totodată baza cercetării, inovării și proiectării tehnologiilor din domeniul extracției, procesării și valorificării tuturor substanțelor minerale utile. Ea nu se limitează însă la aceste specializări de tradiție! Practic, prin programele de studii gestionate, Facultatea de Mine este angrenată în totalitate în aceste provocări ale contemporaneității, de la identificarea resurselor, măsurarea și conturarea rezervelor, asigurarea accesului și construirea structurilor specifice, valorificarea lor judicioasă, până la asigurarea calității și securității produselor și a personalului toate cu respectarea condițiilor de mediu. Mai nou ne adresăm chiar și celor care manifestă un spirit antreprenorial și vizează managementul și potențialul de afaceri în acest domeniu și nu numai”, a arătat, în discursul său, conf.univ.dr.ing. Csaba Lorinț, decanul Facultății de Mine.
Ca de fiecare, cel mai așteptat moment al festivității dedicate absolvenților a fost acela al anunțării șefului de promoție. În mod surprinzător (sau poate nu !) anul acesta acest titlu a revenit unei doamne, MANUELA CARMEN TACIU care-și adaugă la titlul de absolvent al programului de studii Ingineria și Managementul Calității și pe acela de șef de promoție al generației de absolvenți a anului 2022 de la Facultatea de Mine, cu nota 9,80.
Vivat ! Crescat! Floreat !