Temperaturile caniculare și lipsa precipitațiilor au condus deja la declararea anului 2022 drept anul cel mai secetos din istoria măsurătorilor meteorologice. În Europa efectele secetei își fac din ce în ce mai mult simțită prezența, Spania, Portugalia, Italia, Franța, Croația sau Grecia fiind țări în care efectele secetei se dovedesc a fi devastatoare, în diverse regiuni europene apa fiind raționalizată, iar furnizarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă a populației, restricționată la doar câteva ore pe zi.
Situații similare se înregistrează deja, din nefericire, și în România, îndeosebi în regiunile istorice ale Moldovei și Olteniei, unde seceta a produs inclusiv secarea unor pâraie sau lacuri, iar locuitorii se confruntă cu probleme majore privind accesul la apa potabilă, care este furnizată, în unele locuri, cu cisternele. Situația tinde să se agraveze și mai tare în anumite regiuni ale țării, unde nu a mai plouat de mai bine de 3 luni și unde apa potabilă a devenit un lux sau chiar un produs de contrabandă.
Din fericire, în Valea Jiului, efectele secetei prelungite care afectează și România nu sunt resimțite în regiunea Văii Jiului, unde operatorul regional de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă potabilă reușește să asigure alimentarea populației și agenților economici 24 de ore din 24. ”Această performanță este posibilă datorită desigur și zonei geografice în care ne regăsim, cu multe surse de apă pe care le avem la dispoziție, dar și investițiilor pe care le-am făcut în ultimii ani, pe fonduri europene, îndeosebi în modernizarea stațiilor de tratare și a aducțiunilor de apă, investiții prin care am reușit să punem în siguranță sistemul de alimentare cu apă potabilă a Văii Jiului”, arată ing. Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Vale Jiului.
În prezent, Apa Serv Valea Jiului dispune de 9 surse de captare a apei de suprafață și alte 5 surse de captare subterane. Lacul de acumulare de la Valea de Pești constituie cea mai importantă sursă, având o capacitate de 4,5 milioane mc de apă. În stațiile de tratare de la Valea de Pești, Braia, Aninoasa, Taia, Jieț, Zonoaga și Valea Morii intră însă, după caz, apă și din alte surse de captare, cum sunt pâraiele Buta, Lazăru, Braia, Valea Morii, Izvorul Stoinicioara sau râurile Taia, Jieț, Polatiștea sau din captările subterane de pe drenurile Jiețului și pâraiele Rece, Toplița, Herța și Morișoara. În plus, rezervele de apă potabilă ale Văii Jiului, sunt asigurate și din cele 16 rezervoare de înmagazinare deținute de Apa Serv Valea Jiului, care însumează o capacitate totală de 35.800 mc. Nu mai puțin de 131 km de conducte asigură aducțiunea apei potabile din toate aceste surse în rețeaua de distribuție operată de Apa Serv Valea Jiului, iar în urma investițiilor europene pentru reabilitarea acestora, au fost realizate o serie de lucrări pentru interconectarea acestora, astfel încât furnizarea apei potabile către consumatorii din toată Valea Jiului să poată fi asigurată fără întrerupere.
Chiar și în aceste condiții, provocările meteorologice, cu perioade lungi de secetă și furtuni de vară cu cantități mari de apă, scurgeri de pe versanți și uneori inundații, constituie tot atâtea provocări cărora cei de la Apa Serv trebuie să le facă față, astfel încât abonații să nu fie puși în situația de a nu avea apă la robinet. ”Manifestările extreme ale vremii au fost unul dintre cei mai mari dușmani ai noștri. Pentru că ploile torențiale din timpul verii, inundațiile de primăvară, toamnă și, mai nou, de iarnă, provoacă o turbiditate cu valori foarte mari în sursele de captare a apei, ale căror efecte, așa cum s-a văzut și în ultimii ani, nu am reușit să le controlăm decât în stațiile de tratare reabilitate în anii anteriori, la Valea de Pești și Jieț, însă aproape la fiecare episod de vreme rea, am fost puși în situația de a opri stațiile de la Taia sau Zănoaga, asigurând însă furnizarea la parametri optimi a apei potabile pentru consumatorii din Petroșani, Petrila sau Aninoasa. Vreau să vă spun că dacă nu am fi făcut acele investiții semnificative în modernizarea stațiilor de tratare de la Valea de Pești și Jieț și dacă nu am fi avut banii europeni pentru a le putea face, atunci fără îndoială nu puteam să furnizăm apa la parametri optimi de potabilitate în regim continuu. Din fericire, odată cu finalizarea programului de investiții pe POIM, vom avea și stațiile de tratare de la Zănoaga și Taia modernizate la standarde europene, iar oprirea lor în perioadele de vreme rea nu va mai fi necesară”, explică ing. Cristian Ionică, director general al Apa Serv Valea Jiului.
Acesta dă asigurări că, în ciuda secetei care se anunță pentru această vară și ale cărei efecte le resimțim deja și în regiunea Văii Jiului, cel puțin deocamdată nu se pune problema lipsei de apă potabilă de la robinet. Desigur, în fața valului de scumpiri la energie, combustibili, materiale, reactivi, diverse produse și servicii, și costurile de gestionare a serviciilor publice de apă alimentare cu apă și canalizare sunt și ele mai mai, constituind o altă provocare majoră pentru echipa de management a operatorului din Valea Jiului. Însă este la fel de adevărat că localitățile Văii Jiului se numără, în prezent, printre puținele din țara noastră în care efectele nefaste ale schimbărilor climatice nu se manifestă și ceea ce privește furnizarea apei potabile.