Fostul sit industrial de la intrarea în municipiul Lupeni dinspre Petroșani, care a fost ecologizat în urmă cu mai mulți ani, constituie unul din locurile pe care administrația publică locală din municipiul Lupeni intenționează să le transforme radical, prin intermediul utilizării fondurilor europene, prin implementarea unui set de proiecte de regenerare urbană, care să permită revitalizarea zonei și includerea acesteia în circuitul turistic, de agrement și divertisment, al localității.
Primarul municipiului Lupeni apreciază că acest teren viran poate deveni un punct de interes pe harta municipiului Lupeni, după ce ideile care s-au conturat pentru regenerarea acestui spațiu urban vor fi implementate. ”Am elaborat un plan ambițios pentru transformarea completă a acestei zone, pe care ne propunem să o reintroducem în atenția cetățenilor și a turiștilor, printr-o serie de investiții care constituie o premieră pentru întreaga Vale a Jiului și, în acest scop, am demarat deja procedurile de licitație pentru selectarea firmei care va elabora toate studiile și documentațiile necesare, respectiv studiu de fezabilitate, DALI, PT ș.a.m.d., urmând să aplicăm, mai apoi, tot pe fonduri europene, pentru a implementa acest proiect”, spune primarul Lucian Resmeriță.
Pentru realizarea obiectivului de investiții intitulat ”Regenerare urbană în municipiul Lupeni” se propun șapte zone de interes, după cum urmează:
- Zona administrativă, zonă pe care se va construi o clădire administrativă și grupuri sanitare pentru vizitatori și angajați;
- Zona de agrement, o zonă în care se va amenaja un lac artificial în suprafață de cca. 5000 mp, se vor monta pontoane de jur împrejurul lacului, se va construi un spațiu de relaxare și se va achiziționa mobilier specific;
- Zona de distracții, o zonă pe care se vor realiza locuri de joacă pe diferite grupe de vârstă, respectiv se vor construi căsuțe în copac cu tematici de poveste (Albă ca Zăpada, 101 Dalmațieni, Hansel&Gretel, etc.) și se vor realiza ringuri de dans inteligente cu senzori de mișcare;
- Zona de relaxare, o zonă pe care se va construi un mini-muzeu în aer liber cu tematica Văii Jiului (minerit și ținutul momârlănesc), în același timp în această zonă se vor monta hamace (cu lămpi de gaz pentru încălzire, iarna), se va monta mobilier urban și se va construi o bibliotecă în aer liber;
- Zona de cinema, este o noutate absolută în județul Hunedoara, ce presupune construirea unui cinematograf în aer liber, în zona parcării principale, atât pentru automobile cât și o zonă pentru picnic cu vizibilitate la ecranul de cinema în aer liber;
- Zona de sport, este zona pe care se vor construi mai multe terenuri de sport tematice, specifice pentru tenis de câmp cu balon pentru lunile reci, teren de oină, de baschet, de volei, etc). Tot aici se va construi un skateparc și un parc de aventură cu pereți verticali de cățărare și tiroliană, dar și o zonă pentru activități motrice-senzoriale;
- Zona enciclopedică, este zona în care se va amenaja un perimetru pentru observator – astronom; una pentru activități din domeniul științelor diverse, pentru activități de mediu, etc.
În plus, pentru realizarea acestor zone de educație, divertisment și atracție turistice, proiectul propus de Primăria municipiului Lupeni vizează și o serie de investiții de infrastructură necesare, pornind de la amenajarea de alei pietonale din materiale prietenoase cu natura, aducerea pe amplasament a utilităților necesare (iluminat public al amplasamentului, cișmele cu apă potabilă, canalizare pentru grupuri sanitare și apă pentru udat spații verzi, energie electrică pentru clădirea administrativă, căsuțe în copac, iluminat, etc), realizarea de zone verzi înierbate și udate automat, cu pante care permit întreținerea mecanizată, plantarea de arbuști cu valoare estetică, adaptați climatic și ușor de întreținut (plante cățărătoare, plante perene florifere, arbuști și arbori de talia I, II și III), realizarea unui sistem de iluminat public al aleilor pietonale, dotarea cu mobilier urban inteligent, inclusiv cu sistem anti vandalizare, instalarea unui sistem de supraveghere video și a unei instalații de tip Wi-Fi pentru acces la internet, instalarea unui sistem de „radioficare virtual” (fără difuzoare) cu dublu scop: muzică ambientală pentru utilizatorii de telefoane smart care doresc să asculte în căști muzică ambientală și informații ale primăriei (internet) sau informații de utilizare și orientare pentru persoane cu dizabilități de vedere. De asemenea, pentru persoane cu dizabilități de auz se va monta un panou de informate tip ecran TV, precum și un sistem de lumini pentru alarmare. Proiectul prevede totodată și dotarea cu echipament de întreținere a zonei amenajate și a dotărilor, precum și realizarea unor zone de parcare și altele.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță consideră că acest proiect va repune în circulație o suprafață mare de teren care este, în prezent, complet neutilizat, într-o zonă ușor accesibilă, zonă în care se regăsea, pe vremuri, o parte din vechiul centru istoric al Lupeniului. În plus, acesta este de părere că această zonă va deveni un important punct de atracție și pe harta turistică a municipiului.
Realizarea documentațiilor tehnice privind proiectul ”Regenerare urbană în municipiul Lupeni” va fi făcută odată cu finalizarea licitației organizate pentru acest pachet de servicii de Primăria municipiului Lupeni. Pentru acest lucru, firma care va câștiga licitația are la dispoziție un buget de 359.579 lei (fără TVA), bani care provin tot din fonduri europene, prin Programul Operațional pentru Asistență Tehnică (POAT).