Media din gimnaziu s-ar putea să nu mai conteze pentru admiterea la liceu: PROPUNERE din noua lege a Educației
Eliminarea mediei din gimnaziu pentru admiterea la liceu se află printre propunerile din noua legea a învățământului preuniversitar, după cum a anunțat ministrul Educației, în cadrul unei conferințe de presă. Această modificare ar urma să intre în vigoare din septembrie 2023, conform ministrului.
- Propunerile celor două legi ale Educației vor fi de mâine lansate în dezbatere publică, timp de 35 de zile. Apoi vor fi ajustate în funcție de propuneri, aprobate în Guvern și trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ. Noile legi ale Educației, una pentru învățământul preuniversitar și una pentru cel superior, ar trebui să intre în vigoare din septembrie 2023, după cum a anunțat Sorin Cîmpeanu.
„Pentru elevii de clasa VIII-a, este important de știut că prezenta lege prevede renunțarea la media din gimnaziu, medii care, din păcate, și-au pierdut relevanța. Deci, încă pentru elevii din clasa a VIII-a această regulă este valabilă, care vor începe clasa a VIII-a”, a spus Sorin Cîmpeanu.
- Media celor 4 ani de gimnaziu contează cu o pondere de 20% pentru media finală de la admiterea la liceu.
O analiză Edupedu.ro pe baza rezultatelor la Evaluarea Națională 2022 a arătat că elevii care au mediile sub 3 la Evaluarea Națională au mediile la clasă cu cel puțin 4 puncte mai mari față de cele de la examen.
Cum se calculează media de admitere la liceu
Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu se calculează ca medie ponderată între Media Generală la Evaluarea Națională (care are o pondere de 80%) și Media Generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%).
Calculul mediei de admitere la liceu se face astfel:
MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN
unde
MA = media de admitere
ABS = media generală de absolvire a claselor V-VIII
EN = media generală obținută la Evaluarea Națională
- Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă. În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor candidați completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la ordin, semnată de părinte sau reprezentat legal și de candidat, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar. Acești candidați, care au optat pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal sau profesional în clase cu predare în limbile minorităților naționale.
II. Calculul mediei finale de admitere utilizate pentru admiterea în învățământul liceal vocațional, profilurile artistic, sportiv și teologic, pentru anul școlar 2020-2021
- Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel:
(3 APT + MA)/4 = MFA,
unde:
APT = nota finală la probele de aptitudini;
MA = media de admitere (calculată conform Punctului I);
MFA = media finală de admitere.
- Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel:
(APT + MA)/2 = MFA,
unde:
APT = nota finală la probele de aptitudini;
MA = media de admitere (calculată conform Punctului I);
MFA = media finală de admitere.
Ce se întâmplă dacă mediile de admitere sunt egale?
În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
- media obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a
- media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a
- nota obţinută la proba de limba şi literatura română la Evaluarea Naţională
- nota obţinută la proba de matematică la Evaluarea Naţională
- nota obţinută la proba de limbă maternă la Evaluarea Naţională, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.
Amintim că ministrul Educației a precizat recent că mediile din gimnaziu “mai degrabă nu” ar trebui să conteze pentru admiterea la liceu.
Sursa – ziarulunirea.ro