Universitatea din Petroșani a fost în aceste zile gazdă a unei reuniuni internaționale de excepție a Societății pentru Încurajarea Progresului – Société d’Encouragement au Progrès (SEP), întâlnire prilejuită de ceremoniile de decernare a medaliilor care atestă calitatea de membru pentru două distinse personalități ale județului Hunedoara. Astfel, profesorul universitar Iosif András de la Universitatea din Petroșani și fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a județului Hunedoara, Gheorghe Francisc Grün au fost decorați cu medalia Société d’Encouragement au Progrès.
Participanții la evenimentul care s-a desfășurat la Biblioteca Universității din Petroșani, s-au bucurat de prezența unor personalități care fac parte deja din Société d’Encouragement au Progrès, cum ar fi europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler sau rectorul Universității din Petroșani, prof.univ. dr. Sorin Radu, membru al SEP, dar și reprezentanți ai acestei societăți din Franța, precum Jean-Luc Habermacher (fost membru al Adunării Naționale a Franței), Jean-Jacques Wagner (președinte al clusterului Vallée de l’Energie din Belfort), Christian Arbez, cpt. Pascal Tran Huu sau col. Alain Sevilla, promotori ai proiectelor comune derulate de membri SEP din Franța și România.
Société d’Encouragement au Progrès a fost înființată în 1908 la Paris, printre fondatorii acesteia numărându-se frații Auguste și Louis Lumière, inventatorii cinematografului, Albert Lebrun, ultimul președinte al celei de a 3-a Republici Franceze, Paul Painlevé, matematician, de două ori premier al Franței, Louis Cailletet, fizician și inventator, inventatorii Édouard Belin și Édouard Branly.
”Cei care împărtășesc credința în progres și au simțul datoriei față de copiii noștri și față de lume trebuie să acționeze în conformitate cu convingerile lor”, se afirmă în statutul SEP, care s-a pus în slujba promovării umanismului prin susținerea progresului în toate domeniile de activitate. Sub aceste auspicii s-a numărat și activitatea prodigioasă a celor doi noi membri ai SEP, decorați la Petroșani.
Ing. Gheorghe Francisc Grün și prof. Iosif András sunt nu doar două personalități remarcabile ale intelectualității hunedorene, ci aceștia s-au distins de-a lungul timpului, ca promotori activi ai colaborării dintre comunitățile română și franceză, sub egida SEP. Eurparlamentarul Iuliu Winkler arată că aceștia au sprijinit schimburile de idei și de experiență, au contribuit la consolidarea relațiilor dintre camerele de comerț din România și Franța, au creat legături economice între actori locali, au contribuit la construirea relațiilor dintre studenții și doctoranzii de la ESTA Belfort – L’École Supérieure des Technologies et des Affaires și cei ai Universității din Petroșani. ”Cei doi colegi și prieteni ai noștri au lucrat fiind ghidați în munca lor de ideea nobilă a progresului în numele valorilor universale ale umanismului. Cei doi laureați au activat împreună cu noi, membrii SEP, punându-și talentul în slujba progresului comunității lor locale. În acest mod au lucrat pentru avansul ideii europene, au clădit partea lor din construcția europeană și au fost mereu motivați de dorința unui viitor mai bun pentru comunitatea lor. Sunt deosebit de onorat să particip, astăzi, la ceremonia de decernare a medaliilor SEP către doi distinși membri ai comunității noastre, în același timp dragi și buni prieteni, domnul Gheorghe Francisc Grün și domnul profesor Iosif András”, a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler, membru al SEP.
Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, care deține din 2016 medalia de membru al Société d’Encouragement au Progrès din Paris se numără printre cei care au adus în atebția acestei societăți progresiste din Franța propunerea decorării celor doi noi laureați hunedoreni. „Am avut plăcerea ca, în cadrul Universității noastre, să fim gazde ale ceremoniei de acordare a unor noi distincții din partea Societății Pentru Încurajarea Progresului din Franța. Este o societate care stimulează eforturile europenilor și nu numai, în sectorul dezvoltării educației, științei, tehnicii, tehnologiei. Am avut șansa ca, în anul 2016, să fiu și eu onorat cu o astfel de distincție și mai apoi, am propus la rândul meu o serie de colegi din județ și chiar din țară, care cred că merită să fie primiți în cadrul acestei comunități internaționale. Acum a venit rândul colegului nostru Iosif Andraș precum și a domnului inginer Grun, pe care-i felicit, cărora le mulțumesc pentru activitatea lor și le doresc bun venit în comunitatea SEP”, a declarat prof.univ.dr.ing. Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.