Primăria municipiului Vulcan / Anunț privind prelungirea perioadei de recensământ

Perioada de colectare a datelor de către recenzori prin interviuri faţă în faţă (cu ajutorul tabletelor) se prelungeşte până în data de 24 iulie 2022, potrivit Hotărârii nr. 12/2022 a Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din România în anul 2021.

Recensământul este o cercetare statistică de amploare, desfășurată la nivelul populației rezidente dintr-o țară (populația care trăiește efectiv pe teritoriul tării respective). Astfel, Recensământul Populației și Locuințelor din România se referă la populația rezidentă care trăiește pe teritoriul țării noastre. Recensământul oferă statistici despre structura demografică și socio-economică a populației, gospodării, fond locativ, condiții de locuit și clădirile în care sunt situate locuințele. Datele obținute sunt folosite pentru politici publice naționale și locale și activități administrative sau de cercetare.

Participarea la recensământ este o îndatorire cetățenească pe care o îndeplinim fiecare pentru comunitatea în care trăim, deoarece cu toții ne dorim un viitor mai bun pentru noi și generațiile următoare.

Pentru situațiile în care nu vă aflați la reședința obișnuită sau sunteți plecat din țară pe perioada recensământului, recensământul poate fi  efectuat , prin interviurile proxy. O persoană poate oferi recenzorului, pe propria răspundere, informații corecte și complete despre o altă persoană care nu poate participa la recensământ. Interviurile proxy se realizează doar în cazuri excepționale și doar dacă recenzorul nu a putut contacta în prealabil persoana ce trebuie recenzată. Informațiile în cazul interviului proxy pot fi oferite doar de către rude sau, în lipsa acestora, de către vecini sau administratori de bloc.

Confidențialitatea datelor este prevăzută atât de legislația națională (Legea nr. 190 din 18 iulie 2018), inclusiv cea pentru recensământ (OUG nr.19/2020), cât și de cea europeană (Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

Cetățenii care nu pot fi  prezenți la recenzare, îi rugăm să lase date de contact la rude,  administrator sau vecini.

Vă mulțumim pentru sprijin și înțelegere!

PRIMAR,
MERIȘANU CRISTIAN ION