World Archery Europe (WAE) a desemnat România ca organizator al competiției internaționale din calendarul competițional oficial – European Youth Cup (EYC) 2022 -, eveniment ce va avea loc la București în perioada 25 – 30 iulie.
EYC 2022 va fi singura competiție care se va desfășura cu doar 15 zile înainte de Campionatul European de Tineret (Lilleshall – Marea Britanie), motiv pentru care se anunță participarea națiunilor de top din acest sport. La eveniment se estimează prezența a peste 400 de sportivi din 25 de țări.
Având în vedere anvergura evenimentului, Federația Română de Tir cu Arcul (FRTA) a primit acordul din partea Ministerului Sportului pentru desfășurarea competiției pe Stadionul Național „Arcul de Triumf”, într-o locație deosebită, recent renovată la standarde internaționale. Facilitățile oferite de managementul arenei sportive sunt la nivel de top. Stadionul dispune de o suprafață de competiție performantă, cu gazon hibrid și o infrastructură media de ultimă generație. Dotarea incintei este la cel mai înalt nivel, iar FRTA va accesa, în funcție de disponibilități, toate sistemele pentru folosirea suportului logistic, sonorizare, etc.
FRTA va organiza această competiție sportivă pentru probele de arc olimpic și arc compound.