marți, august 2nd, 2022
Propaganda și intoxicările USR PLUS dăunează grav județului Hunedoara
COMUNICAT DE PRESĂ USR PLUS Hunedoara își continuă campania de dezinformare care are ca țintă activitatea Consiliului Județean Hunedoara. De această dată, în mediul on line, dar și în media locale, reprezentanții USR PLUS acuză administrația județeană că nu are suficientă grijă față de persoanele vârstnice din județ. Dincolo de ridicolul acestei idei formulată tocmai de reprezentanții formațiunii care, atunci când s-au aflat la guvernare, nu au făcut nimic pentru persoanele vârstnice, considerându-le o povară pentru România, realitatea este cu totul alta. Iar hunedorenii trebuie să știe adevărul, cu subiectCItește mai departe
De Ziua Minerului, la Exploatarea Culturală Petrila revine ”Ziua Minelor Deschise”
Primul eveniment cultural de anvergură care urmează să fie găzduit în cadrul Ansamblului Istoric ”Mina Petrila” după preluarea acestuia de către Consiliul județean Hunedoara, va avea loc sâmbătă, 6 august 2022 când aici vor fi organizate o serie de activități reunite sub genericul ”Ziua Minelor Deschise”. Evenimentul se află la cea de-a treia ediție, fiind organizat de Asociațiile Planeta Petrila, Valea Jiului Implicată și Planeta Merch, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara. ”Îmbinând comemorarea minerilor și salvatorilor minieri care au pierit în galeriile minelor cu activitățile administrative, culturale și de recreere,CItește mai departe
Cum puteți afla singuri dacă aveți DATORII la sistemul public de PENSII: Patru pași de urmat
O astfel de informație poate fi aflată online. Singura condiție este ca persoanele care doresc să știe care este situația lor, dacă au sau nu datorii către sistemul public de pensii, să își facă un cont pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Mai departe, trebuie efectuați patru pașiConform instrucțiunilor de pe site-ului CNPP, pentru a activa un cont, se completează un formular online care apoi trebuie tipărit și prezentat, împreună cu actul de identitate (original și copie), la orice casă locală de pensii. Ulterior, vei primi un e-mailCItește mai departe
Calendar Ortodox luna AUGUST 2022: Schimbarea la față, Adormirea Maicii Domnului și Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorite în această lună
În calendarul creștin ortodox al lunii august sunt remarcate trei sărbători de mare importanță, în data de 6 august, Schimbarea la față a Domnului, în data de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, iar la data de 29 august, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. 1 Luni – Inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului; Scoaterea Sfintei Cruci Dezlegare la ulei si vin 2 Marți – Aducerea moastelor Sfantului Arhidiacon Stefan Post 3 Miercuri – Sfintii Isachie, Dalmat si Faust 4 Joi – Sfintii sapte tineri din Efes 5 Vineri † – Sfantul IoanCItește mai departe
Sperietoarea ROBOR: Peste 10.000 de români care și-au luat locuințe prin programul Prima Casă au cerut trecerea la IRCC
Peste 10.000 de români care și-au luat locuințe prin programul Prima Casă au solicitat modificarea modului de calcul a dobânzilor prin schimbarea indicelui din ROBOR în IRCC (Indice de Referinţă pentru Creditele Consumatorilor), din luna mai până în prezent, arată datele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), publicate vineri. În plus, Fondul anunţă că a primit din partea celor 15 finanţatori activi înscrişi în Programul „Noua Casă” peste 10.000 de solicitări de modificare a modului de calcul a dobânzilor prin schimbarea indicelui din ROBORCItește mai departe
Țara noastră are doar 2.500 de stații de încărcare pentru mașinile electrice. Care sunt avantajele autovehiculelor „verzi”
Ca să își optimizeze cheltuielile în urma scumpirilor carburanților, tot mai multe firme din țară investesc în mașini electrice și în stații de încărcare. Apar, însă, probleme pe teren când angajații trebuie să încarce mașinile și nu prea au unde, pentru că nu sunt centre suficiente. La Galați, câțiva muncitori au aruncat codurile de activare, iar stațiile nu pot fi folosite. O firmă din Alba Iulia ce activează în domeniul hotelier și taximetrie a investit un milion de euro în 60 de mașini electrice și în opt stații de încărcare.CItește mai departe
Pachete vacanță 2022: Care este diferența dintre ultra all inclusive și all inclusive
Iată ce înseamnă, de fapt, ultra all inclusive şi de ce e bine să fii foarte atent atunci când semnezi contractul cu agenţia de turism. De multe ori, reclamele sunt mai mult decât atractive pentru anumite destinații și, dacă mai luaţi în calcul şi preţul avantajos sau ofertele speciale, vă hotărâți repede să rezervați, fără să vă uitați neapărat la condițiile și detaliile scrise cu litere mici în contracte. Totuși, nu toate sejururile sunt gândite la fel, unele pot fi foarte plăcute, altele… mai puțin. Sunt unele detalii care nuCItește mai departe
Parteneriat de succes pentru Educație la Liceul Tehnologic ”Retezat” din Uricani
Constituit odată cu reorganizarea rețelelor școlare din anul 2010, Liceul Tehnologic ”Retezat” Uricani și-a câștigat, de-a lungul timpului, un rol determinant în sistemul de învățământ primar, gimnazial și liceal din această localitate a Văii Jiului. În ultimii 10 ani, de când această unitate de învățământ funcționează sub actuala sa denumire, clasele de învățământ liceal constituite aici s-au bucurat, în mod constant de atractivitate, în rândul absolvenților de gimnaziu din orașul Uricani, dar și din Lupeni sau chiar Vulcan, care au ales să studieze în această unitate liceală. Și pentru următorulCItește mai departe