Se anunță un spectacol sportiv total, sâmbătă, 6 august 2022, la Petroșani, cu ocazia aniversării de 40 de ani de existență a stadionului ”Jiul”, care de câțiva ani poartă și numele reputatului om sportiv Petre Libardi. De altfel, așa cum a descoperit în minuțioasele sale arhive sportive gazetarul Genu Tuțu, cei 40 de ani de la inaugurarea stadionului Jiul nu sunt un eveniment singular al acestui an în fotbalul petroșenean. Astfel, Jiul Petroșani mai aniversează, anul acesta, 85 de ani de la primul Campionat în Divizia A în care a jucat echipa-fanion a minerilor din Valea Jiului (1937-1938), 80 de ani de la nașterea fotbalistului, antrenorului și conducătorului jiulist Petre Libardi (1942), 50 de ani de la prima participare a echipei de fotbal Jiul în ”Cupa României” (1972) și 15 ani de la ultima participare a jiuliștilor în Campionatul Diviziei Naționale A la fotbal (2007).
Reprezentanții CSM Jiul Petroșani vor marca toate aceste evenimente într-un spectacol sportiv în care istoria acestui club, oamenii care au scris-o de-a lungul anilor, dar și tinerii fotbaliști din generația de astăzi își vor da întâlnire cu suporterii, într-o zi specială pentru întreaga Valea a Jiului: 6 august – Ziua Minerului.
Programul evenimentelor de la Stadionul ”Jiul-Petre Libardi” propune suporterilor echipei și iubitorilor de fotbal în general o serie de întreceri fotbalistice, dar și alte evenimente speciale, după cum urmează:
- ORA 14:00 – JIUL PETROŞANI – VOINŢA SIBIU (Prezentarea lotului în pauza meciului);
- ORA 16:00 – MECIURI ÎNTRE GRUPELE DE JUNIORI;
- ORA 17:30 – PREZENTAREA ECHIPELOR (JIUL1990 – JIUL 2000);
- ORA 17:55 – PREZENTAREA IMNULUI JIUL PETROŞANI, compus și interpretat live de Geo Popa;
- ORA 18:00 – DUELUL GENERAȚIILOR, un meci în care vor evolua echipele anilor 1990 VS 2000.
Iubitorii de fotbal din Valea Jiului îi vor putea revedea pe terenul de joc pe Viorel Stancu, Leo Toader, Damian Militaru, Vasile Matinca, Mircea Gheorghe, Mugurel Radu, Gabi Apetri, Mircea Voicu şi foarte mulţi alţi fotbaliști care au scris istoria clubului Jiul Petroșani, în anii de glorie ai acestuia. De asemenea, între invitații de onoare la acest eveniment vor fi prezenți: GIGI MULŢESCU, ADALBERT ROZSNYAI, DUMITRU MARCU, AUREL ŞUNDA, VICTOR ZAMFIR, DANIEL TIMOFTE, VIOREL VANCEA, PETRE DRÃGOESCU, CRISTIAN FLORESCU, TIBERIU BENEA – oameni de al căror nume este legată istoria CS Jiul Petroșani. Printre invitați se vor mai regăsi și Cristian Petrean (Preşedintele AJF HUNEDOARA), COSMIN DANCIU, MARIAN MICHEŞ ș.a.
Participarea publicului la acest eveniment aniversar al fotbalului din Valea Jiului este gratuită și binevenită !
Hai, Jiul !