Voucherele sociale: Când se virează a doua tranșă de 250 de lei. Cum puteți afla soldul curent
Cea de-a doua tranșă cuprinde cu 150.000 de noi beneficiari în plus față de cei 2.480.613, în urma actualizării permanente a listelor de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Noii beneficiari vor primi cardurile până pe 3 septembrie.În ziua de 8 septembrie toate cardurile valide vor fi alimentate cu a doua din cele 4 tranșe în valoare de câte 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, împreună cu instituțiile partenere – emitenții cardurilor și Compania Națională Poșta Română – a încheiat emiterea și distribuirea cardurilor aferente primei etape a Programului ”Sprijin pentru România”, pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în patru tranșe a câte 250 de lei.
În cursul acestei săptămâni, reprezentanții Poștei Române se asigură că nu sunt beneficiari eligibili care să nu fi primit cardul, inclusiv cei care inițial nu au fost găsiți la domiciliu sau care nu au răspuns avizării. Dacă sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili, menționăm că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Cât despre informațiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poștei Române.
„După o primă etapă dificilă în care am reușit să emitem și distribuim carduri pentru aproximativ 2,5 milioane de
beneficiari, suntem deja în pregătiri pentru cea de-a doua, pe care o vom finaliza în prima parte a lunii septembrie. Acum, cu siguranță procedura este mult mai simplificată, pentru că alimentarea se face cursiv pentru toți cei eligibili. La cei 2.480.613 de beneficiari din prima tranșă se adaugă alți aproximativ 150.000 de români care vor avea parte de ajutor pentru alimente și mese calde”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Cea de-a doua emisiune de carduri va include persoanele omise din listele inițiale și pe cele devenite eligibile începând cu 1 iulie 2022, numărul estimat de noi beneficiari fiind de 150.000.
Listele cu beneficiarii vor fi actualizate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale până la sfârșitul acestei săptămâni, incluzând noii beneficiari și vor fi verificate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, conform prevederilor din OUG nr. 63/2022, în cursul săptămânii viitoare.
Emiterea noilor carduri este planificată să se finalizeze în data de 22 august, iar livrarea prin Poșta Română către beneficiari urmează să aibă loc până la 3 septembrie. Sprijinul pentru alimente și mese calde aferent tranșei II va ajunge către toți beneficiarii până la 8 septembrie.
Reamintim că mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.
Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări adresate de către beneficiari
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.
Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.
Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.
Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card și pentru alte informații beneficiarii sunt rugați să apeleze Serviciul Clienți al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:
Edenred: 021 301 33 03 Sodexo: 021 204 46 64 UP România: 0374 66 22 73
Sursa – ziarulunirea.ro