Ce se va întâmpla cu inflația și ROBOR-ul în următoarele 12 luni: Previziunile analiștilor pentru economia României
Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România, a anunțat că analiștii anticipează o decelerare a economiei în următoarele 12 luni şi o inflaţie care va rămâne exprimată cu două cifre.
„După 8 luni consecutive de scădere, indicatorul de încredere a înregistrat o corecţie. Însă atât indicatorul de încredere cât şi componenta sa de anticipaţii rămân la niveluri reduse, ceea ce indică anticipaţii de decelerare a economiei în următoarele 12 luni. Anticipaţiile inflaţioniste au continuat să crească, participanţii estimând că inflaţia va rămâne exprimată în două cifre cel puţin următoarele 12 luni”, a precizat Codirlaşu într-un comunicat al organizaţiei transmis joi AGERPRES.
Potrivit estimărilor CFA România, Produsul Intern Brut va urca cu 3,2% în acest an, faţă de 5,9% în anul precedent, iar deficitul bugetar va ajunge la 7,1% din PIB, de la 6,7% din PIB. Rata inflaţiei pentru următoarele 12 luni este estimată la 11,7%, de la 15,05% în prezent, iar cursul leu-euro la 5,1165. Pentru ROBOR la 3 luni este anticipată o scădere la 7,95%.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut la valoarea de 37,5 puncte, situaţie care s-a datorat în special creşterii, cu 10,8 puncte, a componentei de condiţii curente.
Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 11 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.
Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb euro/leu, indicele bursier BET şi condiţiile macroeconomice globale.
Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 160 de societăţi membre ale CFA Institute. În prezent, Asociaţia CFA România are peste 260 de membri.
Sursa – ziarulunirea.ro