George Dănilă, primar al Hunedoarei timp de 40 de ani, între 1872 şi 1912 a fost distins, post mortem cu titlul de Cetățean de onoare al municipiului HUnedoara, în urma unei hotărâri adoptate de Consiliul local Hunedoara. Hotărârea a fost oficializată în cadrul unei şedinţe festive extraordinare a Consiliului local, care a avut loc în aceste zile la Castelul Corvinilor, în Sala Dietei.
Placheta omagială şi „cheia oraşului” au fost înmânate doamnei profesor Lucia Maria Prejban, strănepoata domnului George Dănilă. „Mă simt onorată şi foarte emoţionată de această iniţiativă a Primăriei Hunedoara, prin domnul primar Dan Bobouţanu, şi a Consiliului Local al municipiului Hunedoara. George Dănilă a fost un om demn, care a ştiut să preţuiască onestitatea şi dragostea concetăţenilor săi şi care a contribuit prin numeroase acţiuni la creşterea prestigiului oraşului nostru, care nu întâmplător a dat numele judeţului în care trăim. Ca o recunoaştere a meritelor sale, în semn de omagiu şi înaltă preţuire, cu ocazia jubileului de 25 de ani, concetăţenii săi i-au oferit o frumoasă cupă de argint gravată atât în limba română cât şi în maghiară, având pe capac corbul cu inel în cioc, însemnele Corvinilor. Vă mulţumesc încă o dată pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare, post-mortem, străbunicului meu, George Dănilă” a spus Lucia Maria Prejban.
În cadrul şedinţei festive a luat cuvântul şi jurnalista Monalise Hihn, care a cercetat, reconstituit şi adus în atenţia publicului de astăzi o bună parte din povestea lui George Dănilă. „Îi datorăm mai mult decât ne putem imagina. Despre George Dănilă se poate spune că ne-a influenţat tuturor vieţile”, a afirmat Monalise Hihn, dând ca exemple implicarea sa în demesurile pentru Marea Unire şi modul în care a contribuit decisiv la înfiinţarea Uzinelor de Fier la Hunedoara şi nu la Deva, ori în alte localităţi din judeţ, la începutul anilor 1880.
„George Dănilă a fost unul dintre cei mai iubiţi hunedoreni din toate timpurile. Dovadă este însuşi faptul că a fost primar al acestui oraş timp de 40 de ani. Domnul Dănilă a condus Hunedoara în drumul său spre modernitate, transformând oraşul într-un punct important din punct de vedere istoric, cultural şi industrial pe harta acestei părţi a Europei. Îi suntem datori, domnului George Dănilă cu această minimă reparaţie morală dar şi cu recunoştinţa noastră”, a spus, la rândul său, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Şedinţa festivă a cuprins şi două momente artistice oferite de Andreea şi Robert Bodochi, împreună cu Andrei Dumitru Arhip – elevi ai Şcolii de Muzică din Hunedoara, respectiv de solistele Mariana Suciu şi Viorica Brânduşan – Lupo, acompaniate de instrumentişti ai Ansamblului Folcoric „Haţegana”.
George Dănilă s-a născut în comuna Ighiu, comitatul Alba, în jurul anului 1840 (nu se cunoaşte data exactă a naşterii sale). Familia s-a mutat la Hunedoara înainte ca el să împlinească vârsta necesară pentru a începe şcoala. Conform cercetărilor istorice, a urmat clasele primare la Hunedoara, la şcoala susţinută de negustori şi meseriaşi români care funcţiona pe lângă Biserica „Sfântul Nicolae”. A absolvit liceul la Blaj, după care a urmat şi absolvit Facultatea de Drept de la Budapesta.
Şi-a dorit să devină avocat, însă i-a fost respinsă candidatura pe motiv că nu avea suficientă practică în domeniu. În 1872 a fost numit primar al oraşului Hunedoara, implicându-se în toate aspectele importante ale vieţii urbei, dar reuşind şi să devină un remarcabil militant pentru unirea Transilvaniei cu România, demersurile sale încadrându-se în limitele legii, conform istoricilor. La doar doi ani după numirea sa ca primar, George Dănilă devenea un membru important al Asociaţiei Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), cu ajutorul căreia a reuşit să înfiinţeze noi unităţi de învăţământ în limba română, la Hunedoara (în special şcoli destinate adulţilor).
În 1875, George Dănilă s-a căsătorit cu Elisabeta Boldin. Au avut cinci copii: Constanţa, Victoria, Liviu, Gheorghe şi Ana. Pe Liviu, soţii Dănilă l-au pierdut pe când avea doar 4 ani. Urmând exemplul părinţilor lor, copiii, mai ales Gheorghe şi Ana, s-au implicat în lupta pentru Unirea Transilvaniei cu România, în timp ce o altă fiică, Victoria, a fost soția primului deputat ales care a reprezentat Hunedoara, în anul 1919, în primul Parlament al României Mari, Vasile C. Osvadă. George Dănilă a fost, de asemenea, membru fondator al Societății pentru Fondul de Teatru Român, cavaler al Ordinului Francisc Iosif I. – titlu primit la 25 de ani de când a fost desemnat primar al Hunedoarei, a fost deputat sinodal și congresual al Bisericii greco – ortodoxe române (ortodoxă), membru al Congregației comitatense și al reprezentanței orășenești din Transilvania.
Hunedoara din epoca modernă este strâns legată de numele lui George Dănilă. Două momente extrem de importante pentru istoria oraşului au avut loc în anii în care domnul Dănilă a fost primar: înfiinţarea Uzinelor de Fier la Hunedoara, şi nu altundeva în judeţ sau în regiune, respectiv derularea primului proiect amplu pentru restaurarea şi conservarea Castelului Corvinilor.
A fost primar al Hunedoarei timp de 40 de ani, răstimp în care oraşul a făcut pasul spre modernitate mulţumită şi eforturilor depuse de George Dănilă.
A încetat din viaţă la 29 aprilie 1912, fiind înmormântat în cimitirul de pe strada Popa Şapcă din Hunedoara. La momentul morţii sale, întreaga comunitate a Hunedoarei, indiferent de etnie, a dorit să contribuie financiar la monumentul funerar al celui care a condus-o vreme de patru decenii.