Cod Rutier 2022: Șoferii care circulă pe banda de urgență, pe autostrada, riscă reținerea permisului și amenzi uriașe

Șoferii care folosesc în mod nejustificat banda de urgență se pot alege cu permisul reținut pentru 90 de zile, conform noului Cod Rutier. Valoarea amenzilor este cuprinsă între 1305 și 2900 de lei.

După minivacanța de Sfânta Maria, oamenii se întorc acasă, iar asta se vede cel mai bine în trafic. Nerăbdători să ajungă la destinație, unii șoferi au încercat să fenteze regulile, depășit pe banda de urgență de pe Autostrada Soarelui. Ghinionul a făcut ca polițiștii de la Rutieră aflați la datorie să îi observe și să îi oprească pe cei care au încălcat legea.

Astfel, mai mulți șoferi au rămas luni, fără permisul de conducere pentru 90 de zile.

Noul Cod Rutier a intrat în vigoare în luna februarie a acestui an. Acesta cuprinde sancțiuni pentru șoferii agresivi și pedepse mai aspre pentru manevre periculoase pe autostradă.

Până acum, în vechea legislație, circulația pe banda de urgență a autostrăzii era sancționată doar cu amendă contravențională. Noul Cod Rutier prevede însă reținerea permisului pentru 90 de zile dacă șoferii folosesc în mod nejustificat banda de urgență. Noile amenzi sunt cuprinse între 1305 și 2900 lei.

De asemenea, șoferii care merg cu maşina pe contrasens pe autostradă riscă amenzi de până la 2.900 lei şi suspendarea permisului pentru 120 de zile.

Codul rutier actualizat prevede şi amenzi mai mari pentru şoferii care fac depăşiri neregulamentare. În funcţie de gravitate, amenda poate fi cuprinsă între 870 – 1.160 de lei, faţă de 580 – 725 de lei cât este în prezent.

Noul Cod Rutier prevede și sancționarea comportamentului agresiv al șoferilor în trafic.

„Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.”, se arată în OUG adoptată.

Sursa – ziarulunirea.ro