În cele trei zile de spectacole, care vor avea loc începând de vineri, 19 august 2022 și până duminică, 21 august 2022, pe scena în aer liber amplasată în zona blocului 13, vor urca artiști valoroși, cum sunt rapsozii populari Cristian Fodor, Ovidiu Olari, Alisa Toma, Ionuț Tudorescu, Daniela Ploia și Ansamblul de dansuri populare ”Ritmuri Hațegane” (în spectacolul de folclor de vineri seara), Jador, Puya, K-riga, Alexandra Sinoi, Quas, Dev, Formația Color dar și Vasile Muraru și Valentina Fătu (în spectacolul de sâmbătă seara), sau Andra & Band, Nicoleta Voica, Ion Drăgan, Ciprian Roman și Liliana Todea & Band (în spectacolul de duminică seara), acesta din urmă fiind încheiat și cu un spectaculos foc de artificii.
În plus, seria spectacolelor artistice din cele trei ”Zile ale orașului Uricnai” va fi completată de recitalul extraordinar al unor tineri artiști locali și invitați ai acestora din Valea Jiului, după cum urmează: Ionel Marțincu, Alecsia Ilieș, Roberta Maxer, Roxana și Andreea Iacobescu Dinea, Cristina Stoi, Adina Cernat și Ansamblul ”Junii Petrileni”, Izabeta Ianc și Andrei Calotă, în deschiderea spectacolului de vineri,începând cu ora 17,00; Antonia Morarul Alecsia Ilieș, Formația Freeland (formată din Alex Niki, Adi Ciutre, Vlad Luca și Cipri Ciutre) și tinerii artiști ai Asociației Culturale ”Lirica” – Elena Mojoatcă, Antonia Dănesc, Mircea Dănesc, Ionel Botezan, Mălin Stoi, Sidonia Ganea, Daria Dănilă, Viorel Hici (coordonator: prof. Tiberiu Coconeț & Jana Coconeț), în deschiderea spectacolului de sâmbătă, începând cu ora 17,30; respectiv: Antonia Moraru, Ionela Magyari, Lenuța Ciuta, Florin Năstase și radu Liviu Moldovan, care vor evolua în deschiderea spectacolului de duminică, începând cu ora 17,30.
Seria specatcolelor artistice de la ediția din acest an a ”Zilelor orașului Uricani” este completată de un amplu program de competiții sportive, care se află deja în plină desfășurare. În cadrul acestora, uricănenii se întrec la tenis de masă, șah și table.
Tot în cadrul programului de manifestări dedicate acestui eveniment, pe stadionul Minerul din Uricani va avea loc și o inedită festivitate menită să marcheze aniversarea celor 65 de ani de existență a Clubului Sportiv Minerul din Uricani. Cu acest prilej va avea loc un meci de old-boys în care pe teren vor reveni sportivi cunoscuți ai mai multor generații de fotbaliști de la Minerul Uricani, cum sunt: Daniel Hristea, Marcel Topor, Cristi Florescu, Gelu Dulcu, Alexandru Ioan, Cristinel Căuneac, Dragoș Florin, Viorel Roșca, Sebi Tolciu, Vasile Scurtu și mulți alții. Acest eveniment va avea loc duminică, 21 august 2022, pe stadionul din localitate.
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu invită cetățenii orașului Uricani, dar și pe toți cei care vor să se bucure de spectacolele de calitate oferite gratuit de Primăria și Consiliul local al orașului Uricani să participe la ”Zilele orașului Uricani” – ediția 2022, 19-21 august. ”Vom avea la Uricani, și în acest an, un spectacol artistic cu de toate, asta însemnând artiști locali și tineri talentați din Uricani și din Valea Jiului, apreciați soliști de muzică populară, vedete în vogă ale muzicii ușoare românești, așa cum uricănenii și-au dorit. În plus, avem în derulare și mai multe competiții sportive și vom aniversa, în mod festiv, cei 65 de ani de fotbal sub stindardul clubului-fanion al Uricaniului, Minerul. Mai rămâne doar ca bunul Dumnezeu să țină cu noi și să avem parte de vreme bună, pentru că uricănenii merită să se bucure din plin de aceste zile de sărbătoare”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.