Concluziile unei noi dezbateri publice privind Legile Educației

Luni, 22 august 2022, la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, s-a desfășurat o amplă dezbatere publică privind proiectele Legilor Educației, evenimentul fiind organizat de Instituția Prefectului – Județul Hunedoara și Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara, în parteneriat cu Ministerul Educației.

La evenimentu, alături de inspectorul șef al ISJ Hunedoara, prof.dr. Maria Ștefănie și prefectul județului Hunedoara, Petru Călin Marian, au mai participat subprefecți Lorincz Szell și Gheorghe Bogdan Urdea, secretarii de stat în Ministerul Educației, Florian Ionel Lixandru și Antoneta Bolchiș iar ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a intervenit prin videoconferință.  De asemenea, din partea Parlamentului European a fost prezent europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler iar Parlamentul României a fost reprezentat deputatul Natalia-Elena Intotoero, președinele Comisiei pentru învățământ din cadrul Camerei Deputaților și de senatorul Lucica Dina Muntean, membru al Comisiei pentru Învățământ din cadrul Senatului.

Au mai fost prezenți totodată, la acest important eveniment, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu NISTOR și secretarul de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Lucian Ioan Rus, dar și numeroși reprezentanti ai agenților economici. Și mediul universitar a fost reprezentat în cadrul dezbaterii, de către dr. Ioan Demeter, coordonatorul extensiei Deva a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, șef-lucrări dr. Mihaela Popa și prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani.

Dezbaterea s-a bazat pe un dialog constructiv, iar reprezentanții Sindicatului Învățământ Preuniversitar Hunedoara, unităților de învățământ, elevilor și părinților participanți, au formulat propuneri obiective și pertinente în scopul îmbunătățirii celor două proiecte de legi, care să reglementeze un sistem de educație caracterizat prin calitate, integritate, etică și profesionalism. Participanții la întâlnire și-au mai exprimat opiniile cu privire la mai multe prevederi ale „Pachetului de legi ale învățământului” și au lansat o serie de propuneri privind completarea unor articole.

În opinia prefectului județului Hunedoara nevoile elevilor și ale studenților, precum și nevoile cadrelor didactice și ale autorităților locale în vederea dezvoltării infrastructurii școlare sunt principalele coordonate de care trebuie să se țină cont în noul pachet legislativ prvind Educația. ”În centrul atenției noastre trebuie să fie elevul! Bineînțeles că nevoile cadrelor didactice sau ale autorităților locale pentru dezvoltarea infrastructurii școlare, sunt la fel de semnificative. Aceste două legi sunt poate printre cele mai importante pentru România. De calitatea și modernizarea sistemului de învățământ depind viitorul nostru, al copiilor noștri și al întregii țări! consideră Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.

La rândul său, președintele CJH, Laurențiu Nistor spune că administrația județeană s-a implicat activ în susținerea problemelor din sectorul educațional huneorean și a dat asigurări că o va face în contiunuare, dar și-a exprimat în același timp speranța că problemele ridicate de elevi, profesori și părinți vor fi luate în calcul la elaborarea viitoarei legislații naționale în domeniul Educației. ”Consiliul Județean Hunedoara susține performanța în educație și ne-am implicat de fiecare dată prin finanțarea organizării olimpiadelor și concursurilor școlare, dar și prin premierea elevilor care au obținut rezultate deosebite. Am făcut demersuri pentru modificări legislative în vederea asigurării unei forme de finanțare, de subvenție, acolo unde operatorii sunt tentați să abandoneze trasee pe care le consideră nerentabile. Din păcate, demersul nostru nu a fost agreat, dar am primit asigurări din partea ministrului Sorin Câmpeanu, care a intervenit on-line, că problema finanțării va fi rezolvată astfel încât să nu împovăreze bugetul județean. n punct foarte important pe care consider că trebuie să punem accent este asigurarea asistenței medicale în școli. Am ridicat și problema abandonului școlar, o problemă cu care se confruntă întreaga societate românească. Vă îndemn să tratăm cu maximă responsabilitate aceste modificări ale legislației, ținând cont de realitățile prezentului și de provocările viitorului pentru a le oferi copiilor noștri șansa la o viață mai bună, aici, acasă, în România!”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.

Europarlamentarul Iuliu Winkler, și în calitatea sa de lider al UDMR Hunedoara, a ridicat trei probleme cheie bazate pe specificul educației în limbile minorităților naționale: definirea flexibilă a structurii educaționale a instituțiilor de învățământ liceal, menținerea reprezentării minorităților în întregul nou sistem instituțional, ce se va afla în curs de transformare și asigurarea unei finanțări echitabile pentru nevoile specifice ale acestei forme de învățământ. ”Am menționat și importanța programelor Uniunii Europene, creșterea finanțării pentru programul Erasmus în actuala perioadă de planificare 2021-2027 și toate oportunitățile pe care UE le oferă elevilor, studenților și profesorilor deopotrivă. Grupul parlamentar al UDMR, împreună cu reprezentanții noștri la nivel guvernamental, vor juca un rol activ și constructiv în finalizarea proiectelor de lege, am mai afirmat”, a declarat Iuliu Winkler.

Fost cadrul didactic cu experiență atât în domeniul profesional cât și al managementului educațional, senatorul PNL Lucica Dina Muntean a reliefat faptul că este momentul să ne asumăm cu toții, cu curaj, această schimbare în educație, pentru că de calitatea întregului sistem de învățământ depind viitorul nostru și al copiilor noștri. ”Mă bucură interesul care se acordă acestui subiect și consider că este extrem de important ca mesajul corect, concis și clar să ajungă la cât mai mulți oameni, astfel încât fiecare parte interesată să cunoască pilonii pentru reforma structurală a mediului preuniversitar și universitar. Mă simt onorată că 4 mari probleme pe care le-am indicat anul trecut, în iulie, la consultarea de la Cotroceni pe tema ”România Educată” se regăsesc în actualul proiect al Legii Învățământului”, a arătat senatorul Lucica Dina Muntean.

La rândul său, deputatul Natalia Elena Intotero apreciază că rodul acestor dezbateri publice este tocmai acela de a aduce în atebție problemele reale ale sistemului de învățământ româneasc, în așa fel încât acestea să-și cunoască rezolvarea inclusiv prin introducerea de soluții în noul pachet legislativ care urmează să fie adoptat în această toamnă. ”M-am bucurat să aud propuneri pertinente și bine argumentate pentru îmbunătățirea celor două proiecte de legi din partea elevilor, părinților, studenților, a cadrelor didactice, primarilor, a mediului de afaceri și a sindicatelor din învățământ”, a declarat deputatul Natalia Intotero.

Săptămâna aceasta este ultima în care cele două proiecte legislative privind Educația se află în consultare publică, iar toți cei interesați mai pot transmite propuneri de modificare și completare la adresa [email protected] până miercuri, 24 august 2022. Legile învățământului urmează să fie dezbătute, la finalul lunii august, în cele două Camere ale Parlamentului României, unde, pe baza propunerilor venite din teritoriu sau din rândul parlamentarilor, vor fi completate sau modificate cu anumite amendamente.