Perspectivele de dezvoltare locală prin accesarea resurselor financiare europene, din viitorul exercițiu financiar, dar și stadiul de derulare al unor proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării au fost tema principală de dezbatere în cadrul reuniunii Comitetului Director al Asociației Orașelor din România, care a avut loc, în perioada 23-26 august la Năvodari. La întâlnirea cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila și secretarul de stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Carmen Moraru au fost prezenți și primarii Dănuț Buhăescu de la Uricani și Nicu Dunca de la Aninoasa, care fac parte din structura de conducere a AOR.
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu spune că, în cadrul dezbaterilor, au fost ridicate o serie de probleme esențiale pentru activitatea administrațiilor locale din România, pornind de la noul Cod Fiscal și alte acte normative care au legătura cu activitatea primăriilor din România, până la stadiul de implementare al unor programe de dezvoltare locală din fonduri guvernamentale și, mai ales, europene, așteptate de administrațiile publice locale. ”După cum am mai spus, la Uricani acordăm în continuare o atenție specială accesării de fonduri europene și din acest motiv suntem interesați să aflăm cele mai noi informații privind pregătirea noului exercițiul financiar European , pregătirea ghidurilor de finanțare pentru noile programe de finanțare UE din perioada următoare, pentru că ne propunem să aplicăm pentru orice fel de program care poate conduce la dezvoltarea orașului Uricani. De asemenea, ne interesează stadiul Programului național ”Anghel Saligny”, dar și o serie de aspecte care țin de legislația actuală ce trebuie corelată cu noile realități”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Acesta a mai arătat că primarii de orașe au solicitat sprijin din partea Guvernului pentru asigurarea cofinanțării proiectelor derulate de comunitățile locale, în contextul în care costurile sunt in continuă creștere. De asemenea, au cerut respectarea principiului coeziunii pentru dezvoltarea unitară a UAT-urilor; decontarea mai rapidă pe proiecte europene, decontarea costurilor de utilizare în cazul creșelor etc.