Credință și patriotism în Panteonul de la Țebea, la comemorarea Eroului Național Avram Iancu

La 10 septembrie 1872, în comuna hunedoreană Baia de Criș, se stingea din viață cel mai mare erou al românilor ardeleni din secolul al XIX-lea, Avram Iancu.

Acesta a fost înmormântat la Ţebea pe 13 septembrie 1872, cu funeralii naţionale atât de mari şi cu prezenţa atâtor români, încât autorităţile, maghiare de data aceasta, au fost deosebit de îngrijorate. La slujba de înmormântare au slujit 36 preoți. În fruntea convoiului funerar pășeau foștii comandanți militari ai românilor, care se mai aflau în viață: Simion Balint, Axente Sever, Mihai Andreica, Nicolae Corcheș și Clemente Aiudeanu. Înmormântarea a avut loc sub Gorunul lui Horea din curtea bisericii ortodoxe din Țebea, după dorința lui Avram Iancu. Peste 4.000 de persoane, după alte surse chiar 10.000, au participat la înmormântare. Pentru a anunța moartea sa, clopotele au tras în munți timp de trei zile și trei nopți. Comitetul de înmormântare l-a declarat „erou al națiunii.

La 150 de ani de la acest trist eveniment, în Panteonul de la Țebea, emoțiile i-au pătruns pe cei care au venit la slujba de pomenire oficiată la mormântul celui numit ”Crăișorul Munților”, de la localnici și pelerini, până la patrioți români din toate colțurile țării și oficialități locale și județene, cărora li s-au alăturat înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. În această zi un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a sfințit și pictura bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Țebea în fața căreia se află mormântul „Crăișorului Munților”. În continuare a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie. Din soborul de ierarhi au făcut parte Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a rostit un cuvânt de învățătură despre rolul pe care îl au sfintele icoane în cadrul cultului Bisericii Ortodoxe și dispunerea acestora pe iconostas și în locașul de cult. De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la 150 de ani de la plecarea la Domnul a Eroului Naţional Avram Iancu, mesaj intitulat „Avram Iancu, un luptător pentru libertate şi demnitate naţională”.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a vorbit despre idealul pentru care eroul național Avram Iancu a luptat întreaga viață – libertatea și unitatea poporului român. Acesta a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu și Preasfințiților Părinți Episcopi, soborului slujitor, autorităților prezente și tuturor credincioșilor veniți astăzi la Țebea, iar apoi a înmânat ierarhilor împreună slujitori câte un drapel – copie după cel așezat pe mormântul lui Avram Iancu la înmormântarea sa.

Preotul paroh Mirel Petrica a fost hirotesit iconom-stavrofor, ca urmare a ostenelii depuse în vederea pictării lăcașului de cult, iar apoi au fost înmânate acte de cinstire domnului Laurențiu Nistor – Președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnului Călin Petru Marian – Prefectul Județului Hunedoara, domnului Mihaiu Liviu Gorcea – Primarul Comunei Baia de Criș, și credincioșilor care au sprijinit lucrările de renovare ale bisericii. La final a fost dezvelit și sfințit bustul „Crăișorului munților” așezat la intrarea în Panteonul Moților.

Numărul mare de credincioși care au venit să se închine în această zi, în acest sfânt lăcaș, ne arată tuturor că, în această parte a țării, credința și dragostea de țară sunt valori vii care se transmit din generație în generație.

Duminică, 11 septembrie 2022, după Sfânta Liturghie, de la ora 10,30 în acest loc în care se odihnește Crăișorul Munților, vor avea loc ceremonialul militar ceremonialul religios, cuprinzând slujba de pomenire a Eroului național Avram Iancu și ceremonialul depunerii coroanelor comemorative, eveniment la care va participa și Primul Ministru al României, Nicolae Ciucă. Ceremoniile vor fi urmate de o serbare câmpenească și un grandios spectacol folcloric organizat de Consiliul județean Hunedoara, DGAMPT Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara, Instituția Prefectului județului Hunedoara, Primăria și Consiliul local al comunei Baia de Criș.