Ajutorul de încălzire pentru iarna 2022-2023: Documente necesare, sume acordate și categorii
Începând cu data de 1 noiembrie 2021, ajutorul de încălzire din partea statului se acordă în baza unei noi legi. Este vorba despre Legea consumatorului vulnerabil, care reglementează acordarea ajutorului de încălzire pentru sezonul rece, adică pentru perioada 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023.
Conform acestui act normativ, acest ajutor se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat (modelul poate fi descărcat de aici). Odată completate, cele două documente se depun, individual sau prin asociațiile de proprietari ori locatari, la primăria localității de domiciliu, de regulă, până la data de 15 octombrie.
Totuși, în cazul în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzire pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului se face prin dispoziție a primarului, după cum urmează:
– începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;
– începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20;
– începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.
Pot cere ajutor de încălzire familiile cu venituri nete lunare mai mici de 1.386 de lei pe fiecare membru sau persoanele singure care câștigă pe lună până în 2.053 de lei. Acest sprijin financiar se acordă pentru un singur sistem utilizat la încălzirea locuinței, declarat de persoana singură, respectiv de un membru al familiei, care are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor civile.
În funcție de sistemul de încălzire utilizat în locuință, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt:
– ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat;
– ajutor pentru gaze naturale;
– ajutor pentru energie electrică;
– ajutor pentru combustibili solizi și/ sau petrolieri.
Ajutorul pentru încălzire se plătește diferențiat în funcție de venitul mediu lunar pe familie sau al persoanei singure astfel:
– 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, dacă venitul mediu net lunar este de până în 200 lei pe membru de familie/ persoana singură;
– 90% pentru un venit lunar net cuprins între 200,1 și 320 lei;
– 80% pentru un venit lunar net între 320,1 și 440 lei;
– 70% pentru un venit lunar net între 440,1 și 560 lei;
– 60% pentru un venit lunar net între 560,1 și 680 lei;
– 50% pentru un venit lunar net între 680,1 și 920 lei;
– 40% pentru un venit lunar net între 920,1 și 1.040 lei;
– 30% pentru un venit lunar net între 1.040,1 și 1.160 lei;
– 20% pentru un venit lunar net între 1.160,1 și 1.280 lei;
– 10% pentru un venit lunar net între 1.280,1 și 1.386 lei/ membru de familie sau 2.053 de lei pentru persoana singură.
Valoarea de referință luată în calcul la stabilirea ajutorului de încălzire, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, nu poate fi mai mică de:
– 250 lei/ lună, pentru gaze naturale;
– 500 lei/ lună, pentru energie electrică;
– 320 lei/ lună, pentru combustibili solizi și/ sau petrolieri.
În cazul ajutorului pentru energie termică, valoarea de referință se stabilește lunar, în funcție de prețul local al energiei termice facturate populației. În plus, pe lângă bani pentru încălzirea locuinței, persoanele cu venituri mici pot primi un ajutor financiar suplimentar pentru energie, destinat acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei.
Sursa: dcbusiness.ro