Primăria municipiului Petroșani transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că după consultările cu toți factorii responsabili, a fost dispusă ridicarea restricțiilor de circulație din zona de agrement Brădet, situată în vecinătatea campusului universitar al Universității din Petroșani.
Măsura vine după ce niciun urs nu a mai fost semnalat în acest areal, în ultimele zile, astfel că a fost luată decizia renunțării la măsura limitării accesului în zona de agrement Brădet, o zonă deosebit dfe populară în rândul locuitorilor.
Restricțiile de circulație la Brădet au fost dispuse în data de 5 septembrie, de comun acord cu oficialii Poliției Naționale și cu celelalte instituții abilitate, după ce aici și-a făcut apariția o ursoaică cu doi pui, de circa 8 – 9 luni. În plus, în urmă cu aproximativ 3 săptămâni, un alt urs, de aproximativ 2 ani, care a fost semnalat în zona Brădet – Universitate a fost capturat și relocat în zona Polatiște. Din cauza pericolului major pe care puteau să îl reprezinte animalele sălbatice, pentru preîntâmpinarea oricărui incident nedorit, s-a dispus închiderea accesului în acest perimetru aflat chiar la limita zonei împădurite. Zona a continuat să fie monitorizată în permanență, iar Poliția Locală Petroșani a efectuat mai acțiuni de patrulare în vederea îndepărtării animalelor sălbatice din intravilan.
Chiar dacă zona de agrement de la Brădet a fost redeschisă pentru accesul oamenilor, aceasta va fi în continuare monitorizată cu atenție de autorități astfel încât, în funcție de orice situație care ar putea apărea să poată fi dispuse măsuri punctuale de protejare a oamenilor.