La fel ca în cântecul copilăriei cu ”Podul de piatră”, inundațiile din anii precedenți au distrus mai multe poduri șiu podețe peste pâraie și chiar peste Jiul de Vest, pe raza localității Uricani. Primăria orașului Uricani a găsit, imediat, soluții de ”avarie” pentru a debloca accesul oamenilor către gospodăriile aflate în zonele afectate, însă în paralel, a depus documentațiile necesare și a solicitat fondurile aferente pentru reconstruirea acestora.
Două dintre cele mai mari investiții în acest scop sunt acum pe cale de a fi finalizate, iar primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, a fost prezent zilele trecute pe șantierul acestor lucrări de investiții deosebit de importante pentru infrastructura locală. Acesta a vrut să se asigure, înainte de recepția finală, că lucrările realizate, de această dată, la puntea peste Jiu de la Biserica ortodoxă din Câmpu lui Neag, respectiv la podul peste Jiu de la Sterminos, sunt de cea mai bună calitate, astfel încât noile poduri să fie, tot așa cum sună în cântecul copilăriei, ”mai trainice(e) și mai frumo(a)s(e)”.
”Lucrările de la podul de peste Jiul de Vest din zona fostei Case de Copii și stația de epurare din Sterminos sunt realizate deja în proporție de peste 70 %. De asemenea, lucrările de la puntea pietonală de peste Jiul de Vest din zona Bisericii Ortodoxe din Câmpu lui Neag sunt realizate în proporție de peste 75%. Sunbt două lucrări majore pe care le avem la acest capitol de investiții și vrem să ne asigurăm că ele sunt realizate așa cum trebuie. Este adevărat că materialele de construcții (metale feroase, ciment etc.) s-au scumpit foarte mult în ultima perioadă, ceea ce pune constructorul într-o situație delicată privind asigurarea finanțării costurilor ridicate, însă prin dialog și prin analizele necesare pe care le facem cu maximă responsabilitate împreună, căutam soluții asfel încât constructorul să nu abandoneze realizarea acestor investiții, care sunt deosebit de importante pentru infrastructura publică și pentru cetățenii care locuiesc în aceste zone ale orașului Uricani”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Acesta își exprimă speranța că, cel mai târziu, în primăvara anului viitor, lucrările la cele două poduri care traversează Jiul de Vest vor fi încheiate cu succes.