PENSII 2022 | Pensia anticipată și anticipată parțială: Toate informațiile pe care trebuie să le știe cei interesați
La acest moment este încă în vigoare vechea lege a pensiilor, respectiv Legea 263/2010 care încă se aplică pentru pensia anticipată.
Pensia anticipată se poate accesa, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, așadar la 60 de ani în cazul unei persoane născută după anul 1950, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr.263/2010 (fiind astfel necesari 43 de ani de stagiu pentru pensie anticipată fără penalități).
Pensia anticipată parțială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.
Însă, cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limita de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 2^1 din Legea 263/2010.
Trebuie menționat că la stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate sau pensiei anticipate parțiale nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a) – c), respectiv:
a) a beneficiat de pensie de invaliditate;
b) a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora cu diplomă;
c) a satisfăcut serviciul militar că militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.
Acte necesare
Actele la care se face referire la art. 103 alin. (2) din Legea 263/2010 sunt cele prevăzute la art. 76 din Normele aprobate în anexă la HG 257/2011, cu modificările și completările ulterioare, după caz:
a) pentru pensia pentru limita de vârstă, anticipată și anticipată parțială:
– cerere pentru înscrierea la pensie (anexă nr. 6 la norme);
– carnetul de muncă (original și copie);
– carnetul de muncă pentru membrii CAP (original și copie);
– carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);
– alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
– actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naștere și de căsătorie (original și copie);
– livretul militar (original și copie);
– diplomă de absolvire a învățământului universitar (original și copie) și adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor și faptul că acestea au fost urmate la zi;
– dovadă echivalării de către statul român a cursurilor desfășurate în cadrul unor instituții de învățământ universitar din străinătate;
– adeverință privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);
– adeverință privind condițiile de muncă deosebite, speciale și/sau alte condiții (original);
– procura specială, pentru mandatar (original și copie);
– acte pentru dovedirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, și/sau al Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din Decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viață sau au avut de suferit în urmă revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare;
– dovadă încetării calității de asigurat în cazul înscrierii la pensie anticipată sau pensie anticipată parțială, pentru persoanele care, la dată solicitării, nu mai au calitatea de asigurat (original);
– adeverință care să ateste perioadele de activitate realizate după dată de 1 ianuarie 2011 (original);
– alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie;
Cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare se depune de către solicitant, la casă teritorială de pensii din rază de domiciliu a persoanei îndreptățite la acordarea pensiei, începând cu dată îndeplinirii condițiilor de pensionare. Pensia anticipată se cuvine de la dată îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, se acordă de la dată înregistrării cererii și se plătește de la dată încetării calității de asigurat, după caz (vezi art. 118 alin. (11) lit.c), (12) și art. 105 alin. (2) din lege).
Sursa: dcbusiness.ro